[2 Mai, înainte de 1990]

Evident, poziţia regimului faţă de cortişti, faţă de nudişti, a fost fluctuantă, cu capricii. Au existat întotdeauna momente de-astea de persecuţie, dar nu a fost niciodată o acţiune de eradicare fermă a acestei comunităţi. Se făceau mizerii, se făceau în permanenţă mizerii. Într-o vreme, de pildă, singura posibilitate pentru cei care nu aveau maşină să meargă din Mangalia spre 2 Mai era un autobuz care era tot timpul supra-încărcat şi care trebuia să treacă un pod mobil, care există încă, deşi în momentul de faţă circulaţia se face pe partea cealaltă. Şi acolo erau tot timpul controale. Şi în unele veri controalele alea luau aspectul unor şicane ameninţătoare. Se mai întâmpla să ţi se ceară să-ţi scoţi lucrurile din rucsac, ca să vadă dacă n-ai bărci pneumatice. Asta era o altă obsesie. Alea erau realmente strict interzise, în ideea că s-ar putea încerca să se fugă pe mare, ceea ce era o absurditate. Au fost veri în care a fost o prigoană mai agresivă în special la cortul de nudişti. Ţin minte că a fost o vară în care se zvonise că există o molimă de holeră. Şi ăsta a fost pretextul pentru prigoana nudiştilor. De ce nudismul aduce holeră nimeni nu poate să înţeleagă. (râde) Asta era. Ştiu că atunci la restaurantul Dobrogeanu s-a introdus cu stricteţe o regulă, care exista teoretic dar nu fusese aplicată: chiar atunci când te duci la masa de prânz, în plin soare, să ai şi un tricou pe tine. Nu mai puteai să fii doar în costumul de baie. Când am întrebat dar de ce trebuie neapărat să-mi pun tricou, „păi”, zice, „nu ştiţi că e holeră?” A fost o vară în care… una sau mai multe, nu mai ştiu… în care au fost razii. S-au tăiat sforile de la corturi celor de la nudişti. Tot aşa, la nivelul şicanelor. E drept, puteau să fie foarte incomode. (5)

[2 Mai, înainte de 1990]

Oamenii pe atunci erau mult mai comunicativi și… sigur că niciodată nu mi-ar fi venit să comunic cu cineva din Mamaia. Ştii senzația aia fioroasă că ești un atom într-o mulțime care viermuiește, asta într-adevăr îți dă un sentiment foarte neplăcut, sentimentul că ești cuprins într-o masă străină și amorfă… și nu vreau să-l trăiesc. Când mi se întâmplă, extrem de rar, fug mâncând pământul. (1)

Eu n-am fost niciodată la Costineşti. Costineşti era zona studenţilor şi, tocmai pentru că studenţii tineri erau în parohia lui Nicu, BTT şi aşa mai departe, chiar s-au injectat bani mulţi, cu hoteluri, restaurante, pentru vremea aia foarte „sexy”. În `84 s-a întâmplat ceva, nu de la Nicu citire ci de la coana Leanţa, mă rog, de sus, toate cârciumile trebuia să închidă la nouă. În toată ţara, nu numai la Costineşti. Pe de o parte chemai [lumea] şi aveai spaţii relativ bune şi la preţuri convenabile pentru studenţi, dar pe de altă parte îi spuneai că la nouă se merge la culcare. Cred şi eu că brusc nu le-a mai convenit, nu-i mai amuza. Şi atunci a migrat fiecare pe unde a putut. (3)

[2 Mai, înainte de 1990]

Pe când aveam 15 – 16 ani, n-am mai mers la [plajă în Mangalia]. Stăteam la Mangalia şi mergeam la plajă la 2 Mai şi după aceea, din facultate, cam din ultima clasă de liceu, am început să merg la 2 Mai. Aşa cum unii de la 2 Mai se duceau la plajă la Vama Veche, înainte unii din cei care stăteau la Mangalia, care era clasica staţiune la care mergeai cu părinţii, sau singur, sau cum se întâmpla, migrau pentru plajă la 2 Mai pentru că era mai goală, mai pustie. (3)

[Vama Veche şi 2 Mai, după 1990]

La un moment dat, când a început să se aglomereze 2 Mai-ul, să se aglomereze pentru că venea mai multă lume şi să se aglomereze pentru că s-a micşorat plaja, la Vama era plaja mult mai mare, a început migraţia. Dar totdeauna am stat în 2 Mai, niciodată n-am stat în Vamă. De la un moment dat încolo, către sfârşitul anilor `80, chiar începutul anilor `90, cât am mai fost, stăteam la 2 Mai şi cu maşina mergeam dimineaţa la plajă [în Vama] şi ne întorceam. (3)

[Vama Veche, după 2000]

Vechii zonei, pentru care esenţială era totuşi un anumit gen de linişte, un anumit gen e un fel de a spune, pentru că nopţile erau foarte agitate, nu era o chestie de linişte de mânăstire, ba dimpotrivă, dar un anumit gen de teritorialitate, „ăsta e spaţiul nostru şi aici ne destrăbălăm noi între noi”, în momentul în care au început să vină „barbarii”, am plecat. Cu toţii. Rând pe rând cei care aveau acest gen de sentiment de teritorialitate şi de „în spaţiul ăsta suntem noi şi facem ce ştim noi şi ce ne place nouă”, [când] li s-a stricat jucărica au încercat să o caute, să o găsească în altă parte. Portiţa, Sf. Gheorghe, Bulgaria, mă rog. (3)

[Vama Veche, după 2000]

Golani şi beţivi sunt peste tot. De asta îţi zic, că există o anumită toleranţă. Ori eşti tolerant, ori, dacă nu-ţi convine, pleci. […] Dacă tu nu eşti agresiv nu observi nici agresivitatea celuilalt. Niciodată un om care nu e agresiv nu o să ia bătaie. Numai dacă eşti agresiv şi se simte şi intri în conflict. Dau un exemplu: te înjură cineva. Şi dacă te înjură cineva, dacă nu te interesează, te duci mai departe, nu eşti obligat să asculţi înjurătura şi nici măcar să răspunzi la înjurătură. […] E adevărat că la mine,  de exemplu, unde fac şi eu cultură gastronomică sau încerc să-i învăţ pe oameni anumite lucruri, acolo se văd. Din zece mii de oameni câţi sunt în Vama Veche, vin 5%. Dar ăia sunt din vechi, care mă cunosc. Ăştia noi, sunt câţiva care intră, dar au început să intre şi la mine mitocani, care pe mine mă deranjază într-un fel. Bine, eu le spun, nu te servesc, nu mă interesează sau aşa mai departe. Sau îi civilizez, îi spun băi, dacă stai aici la masă, nu striga. Dacă vrei să mănânci, fii civilizat. Eu mă duc şi le spun. Sau unii au vorbit urât pe stradă cu o fată şi au luat-o la mişto şi au venit la mine să mănânce. Erau şase. Şi am zis, băieţi, îmi pare rău. Astăzi nu mâncaţi la mine, clar, mergeţi şi ispăşiţi-vă mizeriile voastre şi după aceea mai vorbim. Dar astăzi, pentru că aţi vorbit urât cu fata aia şi aţi luat-o la mişto şi am trecut pe lângă voi, eu nu vă servesc. Nu mă interesează. Ce să spun? E foarte interesant ce se întâmplă, e un fenomen. Din păcate eu spun că ce se vede în Vama Veche e o parte din societatea românească, care mi se pare că în loc să evolueze spiritual, material şi aşa mai departe, eu cred că acum se diluează. Dar nu e spre o formă mai pozitivă, din păcate. Şi asta se vede nu numai în Vama Veche. Dar ea e un barometru, cum să spun, un indicator. (4)

[2 Mai, înainte de 1990]

2 Mai nu avea decât un restaurant și atât. Și o mică bodegă, minusculă, era un loc vizavi de 2 Mai, unde cred că se făceau mititei, și cam atât. A fost o vreme în care dominau curțile. Acum, în capitalism, a dispărut și din 2 Mai petrecerea de curte. Se întâmplă, dar mult mai rar, pentru că acum există restaurantele, care au înghițit tot ce se întâmpla altădată. Și sigur că restaurantul nu are nici pe departe intimitatea curții și libertatea pe care o ai într-o curte. (1)

[2 Mai, înainte de 1990]

La Dobrogeanu mergeam numai pentru băutură. N-aveam nevoie de mâncare de acolo. Aproape că nici nu mai țin minte ce se mânca. Cred că mâncam extraordinar de rar și nu știu ce era între 82 și 90. Probabil că era ceva foarte sărac, n-avea cum să fie altfel, dar mergeam pentru bere, de fiecare dată când ne întorceam de la plajă. În primii ani am făcut plajă la nudism, în Golf, în Golful francezului, cum îi spuneam, și care nu era nici pe departe atât de înțesat de corturi ca acum. Chiar cred că nu erau instalate corturi în zonă, chiar în zona golfului. Ba da, erau, dar în număr mult, mult mai mic. Mergeam acolo și când ne întorceam aveam un drum lung până acasă, pe care-l făceam pe jos, că rareori se întâmpla să ne ducă cineva cu mașina la întoarcere, și ne opream să bem bere la Dobrogeanu. Era o bere pe care mulți o suspectau, se spunea că e făcută cu detergent. Nu era, că am fi fost demult distruși dacă era cu detergent, era o bere cu siguranță foarte proastă, care nouă ne plăcea atunci, acum nu cred că ne-am mai atinge de ea, dar atunci era o obligație rituală, trebuia să ne… Dobrogeanul era și foarte aproape de casă și făceam o haltă acolo, cu copiii chiar, și beam berea. La halbă. Cam asta era, și era și vremea în care se bea… se beau băuturi ieftine în 2 Mai. Puteai să-ți cumperi vermut până târziu. Era și vinul Corăbioară. Era un Murfatlar cu o corăbioară pe etichetă, și de asta îi spuneam Corăbioară. Era un vin foarte ieftin, dar băubil pentru noi. Și fernet se bea, și rom, cam asta erau băuturile locului. (1)

Nu se putea să stai în 2 Mai şi să nu treci pe la Dobrogeanu. Şi acolo evident că era o masă unde era un grup de prieteni pe care îi ştiai şi atunci te aşezai şi tu la masă, fie că mâncai, fie că nu mâncai. Dar se mânca des şi la Dobrogeanu. Mai puţin la prânz, zic eu. Cei care erau mai mari, să zicem, mâncau deseori. Se împărţeau, cam aşa era: jumate din masă lua ceva de mâncare şi tot restul luau de băut. (2)

În perioada de început, în anii `64, cinci, şase, şapte, era plăcut pentru că restaurantul Dobrogeanu nu era unde e acum, era vizavi unde e Turistul. Era restaurantul ăsta, Dobrogeanu îi spunea, care avea nişte umbrare, un grătar în curte şi în încăpere, în partea construită, era un bar la propriu, adică barul de vândut băuturi şi un tip care vindea carnea. Şi îţi luai ce voiai de băut şi ăla îţi punea pe o farfurie zece mici, o friptură, o inimă, ceva, cu care te duceai afară la grătar şi ţi le făceai la grătar acolo. După aia le luai în farfurie acasă şi mâncai. Cam aşa începuse în 2 Mai pe vremea aia. (9)

[2 Mai şi Vama Veche, înainte de 1990]

La Vama Veche aveau această cantină universitară clujenii, toţi mergeau acolo şi puteai să vii şi din afară, dar mai greu. Bun, plăteai şi mâncai, în regim de cantină, dar era mai ales pentru cei care veneau prin circuitul Clujului. În rest, mâncai la gazdă. (3)

Tudoriţa, cum spun, gătea foarte prost şi foarte murdar. Nuţi găteşte şi acum, foarte bine, foarte rapid, expeditiv, aşa. Şi găteşte, eu aşa mi-o amintesc pe Nuţi, dimineaţa când te trezeşti o vezi pe Nuţi tronând, regina cartofilor, pe un morman de cartofi la care curăţă preţ de vreo două ore şi pe urmă de la cartofii ăia, de la baza de cartofi, se adaugă legume din grădină, pui din curte, totul este proaspăt cules la botul calului. Şi face tot felul de ciorbe, mâncăruri, lucruri minunate, foarte simple, de altfel, dar foarte gustoase şi hrănitoare. (6)

Mâncam la gazdă, mâncarea era consistentă şi relativ ieftină. În perioada studenţească făceam foamea. După aceea, având şi copil mic, nu ne mai permiteam lucrul ăsta. Ulterior însă, imediat după `90, n-a mai fost o problemă alimentaţia, pentru că a fost o explozie de cârciumi mai mult sau mai puţin improvizate. Deci aveam posibilitatea de a mânca oriunde. (5)

Se mânca la gazde şi de regulă îţi găteai tu. Plăteai, era o sumă fixă, pentru acces la aragaz. Şi atunci, dat fiind că se mergea în grupuri, azi găteam eu, mâine găteai tu şi aşa mai departe. Se mai făcea aprovizionare la Mangalia, unele gazde găteau şi ele, dar rareori. Era cam fifty-fifty, greu de spus, de făcut procente, dar majoritatea cred că îşi găteau ei înşişi. (3)

Mâncam îndeobşte pe plajă. Eram mult mai săraci decât sunteţi voi studenţii astăzi, cred. Se număra fiecare bănuţ, mâncam din natură de plăcerea de a mânca din natură, dar pe de altă parte şi pentru că nu puteam să ne permitem restaurantul. Exista Dobrogeanu, Dobrogeanu era out of question. Era foarte scump, dar exista peste drum de Dobrogeanu, unde acum e o cârciumă cu o grădină mare şi destul de modern amenajată, exista numita cârciumă Musurete, unde nu puteai mânca decât nişte mititei îndeobşte sleiţi. Dar unde mai mergeam şi mai mâncam. Unde se aduna, în general, lumea bună, care n-avea bani. Deci la Musurete se mai întâmpla, dar de obicei mai pe seară mergeam la Musurete. La prânz găteam pe aragazul de campanie ce se nimerea. Ori puneam o tablă şi puneam scoicile curăţate cât de cât pe cochilie, le puneam şi ele se deschideau şi mâncam scoici la grătar cu puţin usturoi, uite, îmi lasă gura apă şi acum, ori aceşti garizi fierţi, ori mai aduceam de acasă. Chiar aveam şi un frigider, îmi aduc aminte şi acum, ne făcuse cineva o cutie de lemn căptuşită cu polistiren şi deasupra cu tablă. Deci înăuntru era tablă zincată, pe dinafară era lemn, şi cumpăram gheaţă, o spărgeam şi puneam bucăţi de gheaţă în chestia asta. Şi între bucăţile de gheaţă mai puneam diverse lucruri pe care le aduceam de la Bucureşti, rezerve de mâncare. Başca o groapă pe care o săpam, acum îmi aduc aminte, în antreul cortului, care nu era destul de înalt să stai în picioare, era o intrare oblică, aşa, un fel de colţişor de cort, în care săpam o groapă şi acolo mai puneam mâncare în diverse cutii şi ambalaje. Se mai păstra cât de cât la răcoare. Spre sfârşitul sejurului era cam alterat ce mai rămăsese. Dar noi plecam cu optimism de fiecare dată cu multă mâncare de acasă. (6)

[2 Mai, după 2000]

Aprovizionarea era discutabilă, să zicem, alimentar vorbind, pentru că găseai prin sat cam ce-ţi trebuia. Şi acum găseşti în sat, mai mult la magazine. Sătenii au renunţat la mica grădină de pe lângă casă, pentru că aduce mai mult o cameră în plus pe vară decât trei roşii şi un kil de castraveţi. Acum vreo doi ani cumpăram nişte ardei capia de la unul de lângă Poştă, de acolo, şi zic, „Dom`le, dar frumoşi, unde ai grădina?”, „Aaa, nu”, zice, „îi aduc din Bulgaria, nu-mi bat capul.” Stăteam odată la Nea Grigore, o figură interesantă dintr-un punct de vedere. Şi mai mergeam la pescuit la Limanu, şi mi-a spus unde are el porumbul şi mă opream, mai luam un ştiulete – doi cu porumb să mă duc la Limanu la pescuit. Toată zona asta acum e plină de mărăcini, nu mai e nimic, nimeni nu mai cultivă că nu-şi mai bat capul. (9)

[2 Mai, înainte de 1990]

Se bea foarte mult votcă pe vremea aceea, enorm de mult; bere, vin nu-mi aduc aminte, se bea tărie în general, şi tărie ieftină, dar foarte bună în comparaţie cu ce ar însemna tăria ieftină astăzi. Existau minunatele vodci Wyborowa, poloneză, care era mai slăbuţă şi mai dulcişoară, exista Zubrowka, vodca cu iarbă pe care o mânca bivolul, cu firul de iarbă înăuntru, existau vodcile ruseşti, care erau mult mai strong, dar care se beau pe rupte şi care erau foarte ieftine. Pentru că erau relaţiile inter-ţările socialiste, datorită cărora aveam toate lucrurile astea. Romul cubanez, ieftin, bun, minunat. Deci cam asta se bea. (6)

Una era în anii `60, când a fost mica liberalizare, când se găseau de toate, plus că pe urmă, când nu s-au mai găsit de toate, erau polonezii care veneau la noi. Foarte mulţi veneau la 2 Mai. Aduceau şi băutură de vânzare, şi saltele de plajă. Pe urmă foarte prost a fost în anii `80. […] Se bea votcă şi vin, la început era vinul de regiune, cunoscut, avea sticlă de un litru, „Corăbioară” i se spunea. Era aşa-zis de Murfaltar şi era cu o corabie. Şi în rest era vodca românească şi pe urmă a fost jale foarte mare, îmi povesteau colegi mai tineri, în anii `80 nu se găsea nimic, ca peste tot. La sfârşitul anilor `80 veneai cu Trăbănţelul sau cu altă maşină, acumulai, ca de altfel pentru orice sărbătoare, făceai cumpărături două-trei luni şi le puneai deoparte, „astea le duc când mergem la 2 Mai”. (2)

[Beam băuturile ] Cele mai simple. Rom, votcă, bitter, vermut. În `66 – `67 stăteam la o gazdă cu nevastă-mea, nu eram căsătoriţi cred, cu o prietenă de-a ei, mai venea pe la noi şi văr-miu şi ne duceam la Dobrogeanu la tejgheaua de băuturi cu câte o sticlă de juma de kil şi îi spuneam ăluia „pune-mi o sută de votcă, o sută de rom, o sută de cognac, o sută de vemut”, toate în aceeaşi sticlă. Şi ieşea ceva care nouă ne plăcea foarte mult. Şi bere. Bere la halbă, se găsea pe acolo. Altceva mai deosebit nu. (9)