Skip to content

Relaţia cu autorităţile

Ioana Popescu: „Nu exista. Autoritatea instituţională nu exista, miliţia nu era, nici un miliţian nu trecea pe acolo, din când în când câte un grănicer din mirador se uita cu atenţie cu binoclul pe plaja de nudişti – nu interesa pe nimeni. Când se întâmplau aceste drame, tragedii de care spun, nu intervenea nimeni, când se îmbătau, individual sau în grup, şi făceau oarece scandal pe uliţă nu intervenea nimeni. […] Nu exista, nu cred că simţeam autoritatea, cred că asta era minunat, că nu exista în nici un moment ameninţarea autorităţii sau sentimentul că există o autoritate undeva.”

Şerban Anghelescu: “[Autorităţile] Erau complet absente, adică Miliţia nu însemna absolut nimic. Mi se pare că nici nu era decât în Limanu post de Poliţie, nu în 2 Mai. Cu Miliţia socialistă n-am avut niciodată de-a face, dimpotrivă, Poliţia e mult mai frecventă acum, după ’90 şi-au făcut apariţia. Singurii, pe care, evident, nu-i cunoşteam, dar am intrat în relaţie cu ei, erau grănicerii.”

Vintilă Mihăilescu: „Totul era cunoscut dar aici ţine şi de politica generală, care a fost, după anii `67 – `68 cel puţin, ideea de a da supape. Şi asta a făcut totdeauna parte din strategia partidelor comuniste, peste tot. Ideea că absolut totul era supravegheat e corectă. Că absolut totul era împiedicat nu e corectă. Asta era o chestie controlată, în sensul că se ştia. După aceea s-a aflat… cu Paul [Drogeanu] de exemplu vorbeam… că a aflat de un prieten comun care era al Securităţii. Foarte simpatic, drăguţ, cu care ne-am înţeles foarte bine, dar care raporta tot. Deci nu că nu era cunoscut, nu că nu era controlat, dar era, repet, un fel de piua. Copilaşi, câtă vreme staţi în ţarcul ăla aşa, frumos, n-aveţi decât să vă jucaţi cu puţa în ţărână, treaba voastră, vă băteaţi, înjuraţi, nici o problemă. Când ieşiţi din ţarc nu e bine. Dar acolo n-aveţi decât să vă distraţi, că tăticul veghează.”

Şerban Anghelescu: „Între timp raporturile s-au schimbat, în ce fel: Vama care era un loc al tăcerii,  în raport cu 2 Mai-ul, a devenit cel mai zgomotos şi 2 Mai-ul este liniştit şi… nu e chiar un azil de bătrâni, dar după ’90 s-a spart totul în 2 Mai. Adică s-a spart clubul. Nici nu mai avea nici o raţiune să existe. Pentru că era o insulă de libertate, supravegheată probabil, se şi ştie că fata lui Pacepa care mergea în fiecare an în 2 Mai era urmărită permanent, şi pe plajă, şi avea maşina securiştilor în faţa casei unde locuia, şi era supravegheată permanent. 2 Mai-ul avea o foarte bună supraveghere, dar nu cred că a plecat de acolo ceva… că a plecat un complot vreodată, că s-a urzit un complot în 2 Mai. Era ştiut însă că aproape toţi cei care veneau acolo nu erau prieteni regimului comunist, dimpotrivă. Nu erau nişte protestatari pe faţă, dar erau, oricum, prin modul de viaţă şi prin modul de gândire în special erau împotriva comunismului.”

Dan Vuşdea: „Cea mai amuzantă întâmplare mi-a povestit-o văr-miu, care se ducea numai în Vamă să stea. Toate astea înainte de `89, povestesc. Şi pentru că era zonă de graniţă era pericol să ne atace submarinele flotei a şaptea din larg, pe plajă patrulau doi, militari, M.A.I., nu se ştie. Pentru că ei erau sub acoperire, adică erau descoperiţi. Adică dezbrăcaţi, ca să se integreze în peisaj. Unul mai mare în grad stătea pe cearceaf. Ăla mai mic în grad făcea jogging, aşa, pe plajă. Bineînţeles, dezbrăcat. Şi, din când în când, partea amuzantă, venea să îi raporteze ăstuia ce-a văzut. Amândoi în curul gol, ăsta în poziţie de drepţi saluta şi dădea raportul. Era o chestie adorabilă.”

Liviu Papadima: “Evident, poziţia regimului faţă de cortişti, faţă de nudişti, a fost fluctuantă, cu capricii. Au existat întotdeauna momente de-astea de persecuţie, dar nu a fost niciodată o acţiune de eradicare fermă a acestei comunităţi. Se făceau mizerii, se făceau în permanenţă mizerii. Într-o vreme, de pildă, multă vreme se mergea cu… [un autobuz], singura posibilitate pentru cei care nu aveau maşină din Mangalia spre 2 Mai era un autobuz care era tot timpul supra-încărcat şi care trebuia să treacă un pod mobil, care există încă, deşi în momentul de faţă circulaţia se face pe partea cealaltă. Şi acolo erau tot timpul controale. Şi în unele veri controalele alea luau aspectul unor şicane ameninţătoare. Se mai întâmpla să ţi se ceară să-ţi scoţi lucrurile din rucsac, ca să vadă dacă n-ai bărci pneumatice. Asta era o altă obsesie. Alea erau realmente strict interzise, în ideea că s-ar putea încerca să se fugă pe mare, ceea ce era o absurditate. Au fost veri în care a fost o prigoană mai agresivă în special la cortul de nudişti. Ţin minte că a fost o vară în care se zvonise că există o molimă de holeră. Şi… ăsta a fost pretextul pentru prigoana nudiştilor. De ce nudismul aduce holeră nimeni nu poate să înţeleagă. (râde) Asta era. Ştiu că atunci la restaurantul Dobrogeanu s-a introdus cu stricteţe o regulă, care exista teoretic dar nu fusese aplicată: chiar atunci când te duci la masa de prânz, în plin soare, să ai şi un tricou pe tine. Nu mai puteai să fii doar în costumul de baie. Când am întrebat dar de ce trebuie neapărat să-mi pun tricou, „păi”, zice, „nu ştiţi că e holeră?” (râde) A fost o vară în care… una sau mai multe, nu mai ştiu… în care au fost razii. S-au tăiat sforile de la corturi celor de la nudişti. Tot aşa, la nivelul şicanelor. E drept, puteau să fie foarte incomode.”

Dan Vuşdea: „Între 2 Mai şi Vamă mai era un post de grăniceri, era şi o unitate militară, mai retrasă. Şi tot aşa, te opreau sau nu-ţi dădeau voie să treci cu maşina. „Nu e voie, nu e voie.” „Dom`le, de ce nu e voie?” „Păi nu e voie.” „Bine, nu e voie.” Atunci într-o zi, voiam neapărat să ajung la Vama Veche, nu ştiu din ce cauză, gazda zice „Hai că te duc eu pe undeva”. Am luat-o peste câmp, pe nişte drumuri de câmp, am luat-o, am ocolit şoseaua şi m-am dus în Vama Veche. Şi mi-am făcut treaba şi când m-am întors grănicerul rămâne cu gura căscată. Zice „da` pe unde aţi trecut?”, zic „prin apă”. N-a mai avut replică pentru că era destul de tâmpit ca să nu poată să spună ceva.”

Paul Drogeanu: „Adjunctul şefului securităţii pentru cultură îşi făcea împreună cu nevasta şi apoi şi cu copilul vacanţele la 2 Mai. Multă lume dintre cei de la 2 Mai nu ştia care este funcţia acestui domn. Dar domnul acesta era acolo în misiune, pentru că era o chestie excepţională, aveai adunat la un loc toată „floarea” (râde) potenţialilor oameni care ar fi putut jena sistemul din vremea respectivă. Deci faptul că era un loc nu supravegheat, ci, cum să-i spunem, înregistrat, urmărit, dovedeşte că era o treabă neobişnuită. […] Cred că asta e o recunoaştere a faptului că la 2 Mai a existat un fenomen social articulat. N-ar fi acum un fel  de poveste, de recunoaştere post-festum a ce a fost acolo.”

Copyright © Liviu Vasile