Skip to content

Intelectualul şi natura

Am găsit totuşi scurte descrieri ale 2 Mai-ului în memoriile Ninei Cassian, personaj emblematic al locului, descrieri pe care le citez mai jos, în continuarea demersului de istorie orală, demers în care se încadrează datorită caracterului lor memorialistic.

Nina Cassian (poetă, scriitoare, compozitoare, 86 ani): „Satul 2 Mai şi Sinaia sunt fără îndoială localităţile providenţiale pentru mine, în care a prins viaţă majoritatea lucrărilor mele.

2 Mai, sat de pescari, situat la 5 kilometri de graniţa bulgărească, a fost, timp de peste două decenii, decorul vacanţelor mele de vară. După transformarea Mangaliei, locul preferat al pictorilor (moscheia şi turcoaicele fac parte din celebre tablouri aparţinând patrimoniului culturii române), într-o rezervaţie militară, ulterior bază de submarine sau aşa ceva, boema s-a mutat la 2 Mai. (Aşa cum Mangalia i-a urmat Balcicului…). La început, fiind nevoie de o autorizaţie specială pentru a pătrunde acolo, eram foarte puţini pe plaja imensă (Vasile Dumitrescu, datorită căruia puteam fi şi noi prezenţi, Jebeleanu, Mihnea Gheorghiu). Goi şi fericiţi eram, Ali şi cu mine, auriţi de beatitudinea dragostei noastre în creştere.

Populaţia 2 Mai-ului număra, în partea ei cea mai pitorească, pescari lipoveni, veniţi, dacă nu mă-nşel, în urma persecuţiilor religioase din Ucraina, pe acest ţărm mai primitor – cum nu i s-a părut deloc Tomisul exilatului Ovidiu! Roşcovani şi bărboşi, mari consumatori de votcă, ba şi de spirt medicinal, prezenţa lor spectaculoasă, obiceiurile şi graiul lor colorat aparţineau, împreună cu nisipul, cu marea şi cu peştii, magnetismului acestui sat, lipsit de confortul, dar şi de convenţionalitatea localităţilor balneare obişnuite.

Aici, în 1956, după ani de deformări şi de secetă poetică datorată dogmatismului pustiitor, am reintrat în poezie încercând să-mi regăsesc energia inspiraţiei cu care am debutat, acest entuziasm al regăsirii de sine continuând pe durata a circa şaptesprezece ani (în timpul cărora am părăsit – cu efecte dramatice – muzica).” (Cassian (1), 2010 : 87 – 88)

„El [Nicolae Ceauşescu] a început să se considere şi a cerut să fie considerat cu adevărat Domnitorul, în descendenţa marilor figuri ale neamului. Ca o consecinţă concretă, după ce i-a expulzat pe scriitori şi artişti din temporarele lor reşedinţe de creaţie, şi-a apropriat şi continuă să-şi aproprie castele şi palate, de la Sinaia sau de aiurea. Tot în urma unei fluturări dezordonate de mână pe podul care desparte Mangalia de 2 Mai, a dispărut o uriaşă bucată de plajă şi s-a născut un mare şantier naval, unde s-a lucrat doi ani, printre altele, la un vapor aşa-numit „naţional”, care s-a dovedit a fi o foarte luxoasă navă prezidenţială. […] Astfel, ca un caz particular, mi-au fost şi mie afectate decorurile în care m-am exercitat creator – dar nu şi amintirile.” (Cassian (1), 2010 : 89)

„O pasăre mică ţopăie în apropiere. Stau pe bancă, afară, în aceste lungi zile şi un aer abia răcoros îmi înfăşoară picioarele. Mă pregătesc pentru un scris lung şi bun.

E un joc de frumoase culori în jur, mare, linişte, mare, transparenţă, păsări. […]

Timpul trece vertiginos în singurătate. Câteva poezii, câteva pagini de proză. Plajă şi înot, somn şi mers – asta-i tot.” (Cassian (2), 2010 : 155)

În fragmentul de mai sus se remarcă ceea ce aş numi esenţa 2 Mai-ului, aşa cum a apărut din povestirile interlocutorilor mei: preocupări intelectuale într-o natură liniştită, propice creaţiei şi contemplării. În acest cadru apar cei ce vor fi numiţi mai târziu „mitocanii” (fragmentul de mai jos e scris de Nina Cassian în august 1970):

„El, chimist. Ea, nu ştiu ce. Nu le mai ţin minte numele. Au sosit, cu două odrasle feminine, în binecuvântata curte a babuşcăi (gazda Ninei Cassian, n.m.). Au pus la maximum două magnetofoane cu programe diferite: când am protestat – de fapt, prietena mea, Rodica Sfinţescu, le-a cerut să se potolească – cucoana a spus: „Dacă vrea să lucreze, să se ducă la Casa de creaţie!” Vorbeau cu franţuzisme, erau pasămite de familie bună.” (Cassian (2), 2010 : 157)

Copyright © Liviu Vasile