Visam, în `90, în vara aia, sau în `91, să facem un club al celor de la 2 Mai şi să punem o barieră. Şi cu rândul să stăm la intrare. Şi, de exemplu, cei care poartă pantofi maro şi şosete albe n-au voie să intre în 2 Mai. Şi alte semne particulare ale celor care n-aveau voie. E, nu s-a mai făcut fundaţia, comunitatea şi aşa mai departe. (2)
Punctul zero e ăsta: parcare în afara localităţii şi nu intră maşini decât pentru aprovizionare. Nu e imposibil, nu e nici măcar foarte greu, dar nu se vrea pentru că asta, într-adevăr, i-ar face pe cei care vin acolo să aibă o noapte de neuitat să zică nu mai vin, pentru că mi-e lene să fac cinci sute de metri pe jos. (5)
Speranţa mea este că Vama Veche şi-a atins vârful de rentabilitate economică, sursa principală a pericolului fiind creşterea economică fără margini. A atins un palier dincolo de care e vizibil că trei luni maximum de sezon sunt insuficiente să alimenteze acolo investiţii, să susţină, să amortizeze investiţii mai mari decât sunt acum. Şi speranţa mea este să se oprească la cât este. Şi, doi, să fie atât de nepopular ce s-a întâmplat până acum încât să mai plece o parte din public, care să spună „nu mai e ce a fost”. Este un slogan foarte reuşit, „acum nu mai e ce a fost, nu merită să mai mergem”. Şi atunci, dacă ăsta este momentul de vârf de degradare, înţelegând prin asta ultimii cinci ani, atunci de aici încolo nu mai poate să meargă decât pe aşezarea şi restrângerea a ceea ce este în momentul de faţă, ca volum. Eu acum mă mai duc acolo doar dacă n-am încotro. Aştept să se mai împrăştie puţin. (7)