Skip to content

Nudişti şi textilişti

Aurelian Trişcu: „Pe urmă, existau anumite libertăţi, poate aţi mai auzit treaba asta. Libertăţi iarăşi puţin stranii atunci, şi nu ne gândeam la ele. De pildă, exista un nudism amestecat cu ceilalţi. Nu era o zonă înconjurată, izolată a nudiştilor. Şi totul părea mult mai sănătos, mult mai liber. Se ştie de la copiii mici că ceea ce este oprit, fructul oprit, acolo te repezi. Faptul că exista o libertate din asta, ca tu să stai să citeşti o carte şi alături să vină un… mai târziu Ministru al Sănătăţii, doctor, care întâmplător stătea destul de aproape de noi pe strada din Bucureşti, şi soţia lui era nud, adică stăteau la nudism. Tu citeai şi ea stătea alături. La un moment dat şi schimbai o vorbă, dacă te întreba cât e ceasul sau nu ştiu ce chestie. Asta părea curios. Sau dimineaţa, când deschideai cortul că era briza de dimineaţă şi noaptea dormeai cu cortul închis, cort relativ mare dar cort alpin, nu în picioare, din ăsta militar. Erau şi familii care mergeau aşa, dar nouă ni se părea puţin mai industrial, aşa, mai nu ştiu cum, mai străin, mai comercial. Şi vedeai o tânără care ieşea din cortul de alături, se întindea la soare, făcea plajă aşa, intra iarăşi căscând în cort ecţetera.”

Liviu Papadima: „Eu am fost în permanenţă la campingul de îmbrăcaţi, la textilişti. Existau evidente diferenţe şi… n-aş zice neapărat animozităţi… tensiuni între cele două grupuri. Noi mergeam deseori la campingul nudiştilor pentru… în primul rând seara, pentru o băută. Era mai greu invers. Mi-aduc aminte de un incident extrem de iritant şi de strident, când o turistă, cred că cehoaică era, a venit de la campingul nudiştilor la textilişti. Mă rog, a înţeles că se poartă costum de baie, dar după ce a stat la plajă şi a făcut baie s-a dus la duş să se spele. Şi şi-a dat jos complet costumul de baie de pe ea, duşurile fiind în aer liber, în văzul tuturor. A fost pe punctul de a fi linşată, pentru că s-a trezit o congregaţie de bărbaţi să vocifereze, că să plece de acolo, că ce e neruşinarea asta şi aşa mai departe. Ea neînţelegând o boabă româna. N-aş fi vrut să fiu în pielea ei în momentul respectiv.”

Aurelian Trişcu: „Atunci duşurile erau sus la 2 Mai, nu ştiu acum dacă sunt şi pe plajă, cred că nu. Erau pe faleză, sus. Şi era lume foarte puţină şi puteai să foloseşti duşurile foarte bine. Alt moment de dezbrăcare în aer liber foarte civilizat. Copiii şi tineretul, şi pe urmă bătrânii, de la o vreme, după cum se vede în ultima vreme cu personalităţile astea mari, dau în mintea copiilor şi sunt uluiţi de goliciune. Atunci era o experienţă foarte sănătoasă, foarte normală. Nu era un exces.”

Ioana Popescu: „[Între nudişti şi textilişti] exista un reciproc complex de superioritate – inferioritate. Textiliştii se simţeau în adâncul sufletului oamenii civilizaţi, deci urcaseră totuşi deasupra nivelului animal şi  instinctual, erau oamenii civilizaţi, şi în general la textilişti erau corturi mai mari şi mai făţoase. Pe bune, adică cred că erau oameni cu posibilităţi puţin mai mari financiare, nefiind nici ei nişte bogătani. Şi în ultimă instanţă făceam parte cam din aceeaşi lume, dacă e să te gândeşti. Iar pe partea cealaltă, la budişti, exista ideea că noi, budiştii, suntem cei curajoşi, liberi, mult peste civilizaţia pudorii mic-burgheze. Erau şi anii când ajunsese la noi flower-power şi aşa mai departe, deci umblam cu pletele pe spate, înveliţi în nişte cămeşoaie sau în nişte fuste lungi, scoici la gât. Mi-amintesc că era vremea în care îmi pictam pistrui verzi pe faţă şi floricele cu fla-ul, fiind deja mamă de doi copii, nota bene. Dar cam aşa era vremea atunci. Deci astea erau complexele de superioritate. Pe de altă parte, ele erau dublate de complexe de inferioritate. Textiliştii că stau cu costumul pe ei şi  li se încrustează plasticul de la costum în carne şi noi înotam în apă în pielea goală cu plăcerea aferentă. Deci ei cu complexul ăsta de inferioritate că totuşi rămăseseră oarecum în chingi, noi cu complexul de inferioritate că, sigur că da, ne simţeam oarecum priviţi ca marginali. Ne plăcea situaţia, dar eram şi priviţi ca atare.”

Paul Drogeanu (cercetător, 63 ani): „Nudismul nu era o chestie în sine, chiar râdeau nişte prieteni de-ai mei că apăruse nu ştiu unde, într-o revistă, în Geo sau nu ştiu unde, o chestie cu naturismul, primele plaje naturiste din Europa. Şi era citat şi 2 Mai-ul. Păi noi nu aveam senzaţia că facem naturism, era o formă de a te simţi bine, nu o formă de a lua o atitudine social-politică. Şi asta era. Aşa învăţaserăm de fapt de la părinţii noştri.”

Copyright © Liviu Vasile