Skip to content

Îmbrăcăminte

[2 Mai, înainte de 1990]

Existau rochiile de vară, de plajă, o parte dintre fete și le făceau singure, dar nu era, nu cred că era, nu-mi aduc aminte de ceva excentric în îmbrăcăminte. De fapt, era o lume extrem de liniștită, adică nu se întâmplau lucruri extraordinare în 2 Mai. (1)

Era de ajuns să ieşi din 2 Mai şi să intri pe străzile acestor staţiuni, ca să te simţi, ca să intri într-o aglomeraţie de neimaginat. Deci lumea defila, îmi amintesc precis, defila pe străzile asfaltate şi pe trotuare ca la o manifestaţie de 1 mai. Era ceva îngrozitor, te strecurai printre oameni, şi erau îmbrăcaţi cumva ca la Bucureşti, puţin mai colorat, şi căutând să iasă în evidenţă prin ceva. Deci erau totuşi la mare, căutau să iasă în evidenţă, dar nu reuşeau. Erau o magmă, cum ziceam noi, sindicalistă. Sindicatul era nomina odiosa. Dacă îl taxai pe unul de sindicalist era limpede ce vrei să spui despre el. Pe când dincoace, în 2 Mai şi în Vama mai mult, dar în Vama mergeam destul de rar, cu toate că era relativ aproape, în 2 Mai era multă dezordine. Chiar dacă era multă lume pe stradă nu simţeai că se duc toţi în aceeaşi direcţie, nu ştiu cum să spun. Fiecare îşi vedea de ale lui, conversaţiile se ţineau peste gard, la portiţă, pe şanţ. Treceai spre strada şcolii, traversai dincoace, era o mişcare haotică. Iar îmbrăcămintea era cu totul alta, în general erau, şi la fete şi la băieţi, lucruri largi, fluturate, nimic nu contura trupul. Erau fuste lungi şi creţe, gipsy, să spunem, erau aceste cămeşoaie care erau de două feluri, cămeşoaiele ţărăneşti cu „bună dimineaţa, naşule”, reinterpretate, revizitate şi purtate strict la 2 Mai, păstrate de pe un an pe altul. Sau începuseră să apară cămăşile cu iz african, de burnuz, de bubu. Repet, pentru fete părul lăsat pe spate, mai mult sau mai puţin pieptănat, flori în păr, scoici la gât, scoici pe braţe, pe degete, inele din pietre, culegeam pietre şi băieţii prin frecare piatră de piatră reuşeau să o găurească sau să-i dea o anumită formă şi pe urmă montată în sfoară sau în sârmă devenea bijuterie şi erau bijuterii-ofrande. Iar pentru băieţi, în afară de cămeşoaie, multe bărbi, plete, pe vremea aceea nu erau barbă şi tunsoare scurtă la păr, deci şi băieţii erau în mare parte pletoşi, dacă nu oricum cu părul mare. Pălării de soare foarte caraghioase. Fetele umblau cu turbane sau cu broboade legate în anumite feluri, fiecare mai special, iar băieţii aveau pălării de soare, nu erau şepcuţe sau pălăriile alea albe de soare, de vacanţă, ci pălării de soare care de care mai caraghioase. Unele erau pălării negre de fetru reinterpretate şi devenite pălării de plajă, altele erau pălării de soare împodobite: cu nasturi, catarame, scoici, la limita între artă manuală şi haz. De fapt era şi un fel de a face haz de tine însuţi, adică exista şi o notă de umor în felul de a te îmbrăca. (6)

Copyright © Liviu Vasile