Skip to content

Vama Veche şi 2 Mai după 1989

Venirea turiştilor

2 Mai / Vama Veche, deşi un spaţiu restrictiv pentru noii veniţi, nu a fost complet ferit de „intruşi”. Citam în III.12.1 o supărare a Ninei Cassian, din jurnalul din 1970: la gazda ei veniseră nişte oameni care nu înţelegeau spiritul locului şi puseseră două magnetofoane, cu programe diferite, foarte tare… După 1989 venirea „intruşilor” s-a produs într-un ritm crescut.

Dintr-o notă[1] din România liberă din 1991 aflăm că deja la 2 Mai se construiau case noi. Prin privatizare, numărul de locuri de cazare a crescut. Acest lucru este descris de Dan Vuşdea: „După `90 s-au produs schimbările, prin privatizarea comercială, în primul rând. Au apărut tot felul de magazine şi, nemaiexistând presiunea ONT-ului să declare turişti, camere, nu ştiu ce, au ajuns unii să îşi facă şi câte 16 – 17 camere, ca să închirieze. Impropriu zis camere, de 8 – 9 metri pătraţi, un scaun, un pat şi… La câte 16 – 17 camere să zicem că aveau şi două veceuri în curte, era o problemă. N-am stat în condiţiile astea.”

Mărirea numărului locurilor de cazare şi faima locului datorată faptului că acolo veneau mulţi intelectuali şi artişti a atras tipuri diferite de turişti şi a modificat chiar şi tipologia şi comportamentul gazdelor. Paul Drogeanu: „Pe o anumită perioadă de timp se constituia un fel de vecinătate a celor din 2 Mai. Chestie care a dispărut după Revoluţie. Când s-au schimbat de fapt foarte multe lucruri, în sensul că s-au schimbat şi gazdele, lucru pe care îl puteţi vedea cu ochiul liber. Până în `90 nu existau case noi, erau casele localnicilor în care te duceai, chiar dacă te duceai pe strada a doua. În al doilea rând, nu toată lumea închiria. Chiar în rândul locuitorilor erau diferenţe. Apoi s-au schimbat şi cei care mergeau la 2 Mai şi a apărut un nou fel de oameni care vin la 2 Mai. Pe de altă parte, 2 Mai-ul a avut o evoluţie clară chiar în aceşti ultimi 20 de ani, deci în perioada post-decembristă. La un moment dat a fost mai rău decât la Vama, a venit o populaţi de „turişti” să zicem, sezonieră, care nu avea nici un fel de cultură a locului. Şi tot în 2 Mai s-a delabrat şi modul de închiriere, anumite gazde care până atunci puteau să refuze pe cineva, de exemplu aveau o cameră liberă dar îl refuzau pentru că îi spuneai tu, „măi, aştept pe cineva cunoscut, nu da camera”. Plăteai tu dacă era vorba, dar nu era niciodată problemă de bani. După `90 problema de bani s-a pus altfel, au apărut întreprinzători ne(prea)legaţi de locul ăla dar care aveau bani şi care şi-au construit case pe care ei nu le locuiau, în scop de închiriere, şi care nu aveau spiritul locului. Şi atunci, într-o anumită perioadă, până prin 2000, eu, de exemplu, din `95 până în 2000 nu m-am mai putut duce. N-am mai vrut să merg la 2 Mai.”

Cei care mergeau în 2 Mai au început să nu mai vină, iar o parte s-au mutat în Vama Veche, sat care la începutul anilor `90 mai era încă un loc pustiu, nefrecventat. Vama Veche nu a rămas însă aşa pentru multă vreme. Vintilă Mihăilescu: „Vechii zonei, pentru care esenţial era totuşi un anumit gen de linişte, un anumit gen e un fel de a spune, pentru că nopţile erau foarte agitate, nu era o chestie de linişte de mânăstire, ba dimpotrivă, dar un anumit gen de teritorialitate, „ăsta e spaţiul nostru şi aici ne destrăbălăm noi între noi”, în momentul în care au început să vină „barbarii”, am plecat. Cu toţii. Rând pe rând cei care aveau acest gen de sentiment de teritorialitate şi de „în spaţiul ăsta suntem noi şi facem ce ştim noi şi ce ne place nouă”, [când] li s-a stricat jucărica au încercat să o caute, să o găsească în altă parte. Portiţa, Sf. Gheorghe, Bulgaria, mă rog.”

Salvaţi Vama Veche

Nu toţi „vechii zonei” au căutat spaţii alternative în care să refacă cultura 2 Mai / Vama Veche, sau nu imediat. După 1990 Vama Veche a continuat să crească, s-a construit mult şi haotic, s-au făcut mai multe terase şi restaurante, dar locul a continuat să fie frecventabil pentru vechii vamaioţi până spre finalul anilor `90. Anii `90 sunt marcaţi de două locuri de comerţ, „La Bibi” şi „La Stuf” (Ovidiu), locuri care dau noua cultură a locului. Alexandru Pădurean (patron „Papa la Şoni”, 47 ani), despre evenimentele culturale care au început să se organizeze în Vama Veche: „Cu adevărat s-au început în `97 – `98, când Bibi, dom` Sorin de fapt îl cheamă, a adus [diverse formaţii], dar numai pe blues şi jazz. Şi după aceea… de fapt din `97 – `98 au început evenimentele culturale cu adevărat. Şi care continuă, şi astăzi sunt tot mai mulţi, încearcă. Pe exemplul meu, cumva, merg mai departe oamenii. Şi s-au făcut. Şi acum s-a făcut un club, Bongos, care iarăşi e exclusiv de concerte. Conceptul meu e un pic mai delicat, că e vorba despre gastronomie, despre muzică, despre ambianţă, e un alt concept, din punctul meu de vedere e un pic mai complex. Stuful, iarăşi, pe vremuri era numai, exclusiv din oameni intelectuali, dar acum… nu mai pot să zic acelaşi lucru.” Numărul de turişti este în continuă creştere, Vama Veche devine un conglomerat. Liviu Papadima: „În momentul respectiv [2003, când s-a format „Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural”], Vama era deja în mod evident un conglomerat. A fost şi atunci o schismă. Pionierii noilor teritorii de la Vadu şi de la nu-ştiu-ce au fost cei care s-au opus mişcării „Salvaţi Vama Veche”, susţinând că nu mai e nimic de salvat acolo şi că Vama deja s-a degradat şi că singura soluţie este să reînfiinţeze Vama în altă parte. Într-un fel aveau şi ei dreptate, adică pentru genul ăla de mers la mare în sălbăticie, fără entertainment, Vama devenise un loc impropriu. Ea atrăgea în primul rând printr-o ofertă de nişă specială de entertainment, şi care o vreme s-a chemat „Ovidiu”.” Se poate considera că anii `90 au fost anii de maxim pentru Vama Veche: locul păstra încă aura vechiului turism care se practicase acolo (şi mai ales în 2 Mai), dar aducea în schimb şi confortul comerţului. În primii ani post `90 construcţia de terase şi restaurante nu alterase „spiritul locului”, ele doar ofereau o soluţie convenabilă pentru mâncat/băut. Când entertainmentul a devenit principala definiţie a locului, sufocând vechea cultură, s-a produs ruptura. Această perioadă a anilor `90, când dezvoltarea Vămii era incipientă, este perioada către care se îndreaptă majoritatea nostalgiilor, reprezintă acea Vamă-paradis despre care se spune că „nu mai e ce a fost”. Anterior de această perioadă Vama Veche practic nu exista, era o simplă anexă-prelungire a 2 Mai-ului; după această perioadă, locul avea să devină cu totul altceva.

 În 2003, în urma unui conflict cu autorităţile care au vrut să interzică camparea pe plajă, ia naştere mişcarea „Salvaţi Vama Veche”, care se va concretiza în acelaşi an cu organizarea festivalului Stufstock. În toamna lui 2003 se va înfiinţa Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural (APCAPBC), asociaţie care va câştiga în acelaşi an premiul cel mare pentru cea mai bună iniţiativă civică la Gala Societăţii Civile. Obiectivele asociaţiei sunt protecţia mediului şi conservarea ariei protejate, implementarea unui nou Plan Urbanistic General, dezvoltarea locală şi promovarea diversităţii culturale. În această perioadă Vama Veche va intra sub semnul unui entertainment profesionist; de la Festivalul de Jazz la Bibi, un festival organizat de o terasă/restaurant şi care a strâns cel mult câteva sute de participanţi sau de la serile la Ovidiu cu dans pe plajă, se ajunge la manifestări precum Liberty Parade sau festivaluri ca Folk you! şi Stufstock. Acesta din urmă a ajuns la a noua ediţie, a adus nume importante de pe scena muzicală şi a strâns, la un punct de maxim, peste 50 000 de spectatori. La aceste cifre este evident că nu se mai poate vorbi de o comunitate, este momentul în care Vama Veche devine „brand”. Şi acest brand este cel al diversităţii culturale. Aşa cum declara Mircea Toma, membru fondator al APCAPBC: „Deci aici, oamenii au avut o cultură a vacanţei care a fost transformată şi, mă rog, s-a modificat foarte mult. Iar din momentul în care s-a modificat, tot ce mai putem păstra aici este diversitatea. Intenţia este protejarea împotriva uniformizării. […] Mi-a trecut prin cap şi ideea că la un moment dat se vor putea asculta şi manele. Ideea e să aibă loc mai multe culturi.” (Zamfir, 2005 : 62) Acest lucru se face prin metode de protejare a diversităţii. Mircea Toma: „Şi ele nu sunt defensive, ci sunt proactive. Adică să încurajezi dacă ai cum – şi ai! – să încurajezi anume tipuri de activităţi. Deci invit eu aici – şi acum ieşim din zona muzicii – mai multe activităţi culturale, în sensul arte şi cultură, deci o diversificare. Dar în principiu, un spaţiu mai cultural şi mai inteligent.” (Zamfir, 2005 : 62 – 63)

[1] „Aflăm că în satul „2 Mai”, cetăţeni din întreaga ţară, dar mai cu seamă bucureşteni, îşi construiesc case de vacanţă, vile, mici hoteluri, restaurante. Iar localnicii îi secondează, doritori să mărească spaţiile pe care le pot oferi spre cazare oaspeţilor de vară.” (Rădulescu, 1991)

Copyright © Liviu Vasile