Skip to content

Despre comunitate

Liviu Papadima: „Nu sunt sociolog, antropolog. Dar cred că atunci când se vorbeşte în momentul de faţă de o comunitate în cazul Vămii, termenul e folosit oarecum impropriu. Exista aşa ceva cu siguranţă în 2 Mai, exista cu siguranţă în Vama. De ce spun că e impropriu? Factorul esenţial al construcţiei acestor comunităţi nu era dat de nişte elemente impersonale, ci de realitatea nemijlocită că majoritatea ne ştiam unii pe alţii. Erau de regulă cam aceiaşi oameni. De fiecare dată când mergeam în campingul ăsta de textilişti cunoşteam cel puţin jumătate din oamenii de acolo. Ştiam că revin în anul următor. Şi în felul ăsta se construiau regulile, modelele de conduită.”

Vintilă Mihăilescu: „Nu mai ai o comunitate vamaiotă, care avea regulile ei, dar ai [un brand], tocmai pentru că între timp […] toate aceste lucruri s-au petrecut cu Vama, în majoritate şi ce e mai important s-au petrecut după `90, deci fac parte din această intrare într-o economie de piaţă. În momentul în care nu mai ai o comunitate dai un brand. Şi consumul acelui brand şi participarea la acel brand îţi dă un sens de „comunitate”, dar fără să mai fie vorba propriu-zis de o comunitate. Nu mai e vorba de o identitate vamaiotă ci de o identificare cu [Vama]. Dispare comunitatea şi apare identificarea, apare brandul. Şi dă bine. «Am fost şi eu la Vama, nu discut cu tine care n-ai fost la Vama.»”

Liviu Papadima: „Aici e marea fractură între vamaiotul tradiţional şi vamaiotul actual. Vamaiotul tradiţional, dacă vrei, venea în Vama tocmai pentru că nu vin alţii acolo. Vamaiotul actual vine pentru că vin şi alţii acolo. […] Vamaiotul „clasic”, ca să zic aşa, care voia să aibă un loc tihnit, neaglomerat, să aibă linişte,  nu zgomot, să-şi facă focul în faţa cortului şi care, de fapt, a fost vamaiotul emigrant din 2 Mai când a venit puhoiul peste 2 Mai, ăla e pe cale de dispariţie. În mod cert.”

Paul Drogeanu: „Pe când aici făceai ce vrei: mâncai ce voiai, invitai, stăteai la masă cu prietenii tăi. Şi era un model redus de societate aşa cum ai fi vrut-o tu, spre deosebire de societatea oficială, pe care o suportai dar… asta e. Asta ţi-o alegeai tu, dacă nu-ţi plăcea cineva nu era nevoie să te vezi cu el. Singura luptă dură era pentru a avea în curte numai oameni [pe gustul tău].”

Aurelian Trişcu: „Vedeţi, aici nu e vorba de un elitism, acum îmi dau seama, când critic „stricarea” componenţei sociale a plajei şi a localităţii. Nu e vorba de un elitism, de familii nobiliare sau… Unii dintre noi, mulţi, cei mai mulţi care eram acolo nu eram bogătaşi sau  cu rude apropiate politice, că altfel n-am mai fi fost acolo, am fi fost în închisori. […] Lumea de aici, care scăpase, pentru că nu fusese prea bogată, nu avusese rude politice mari, în funcţii, miniştri, nu fusesem în anumite domenii care trebuiau să se expună, cum erau ziariştii, scriitorii, pictorii, ăştia, mai ales ziariştii se turnau unii pe alţii că de asta se duseseră la ziaristică unii. Aici lumea bună nu era bună din punct de vedere nobiliar, cu ştampile. Era bună pentru că erau dintre cei cu şcoală, cu profesiuni, cu familie, cu iubire de natură, care e o calitate, cu înţelegere a naturii, care e o calitate, cu oameni care munceau în timpul anului şi veneau aici pentru ca să-şi refacă forţele […]”

Copyright © Liviu Vasile