Skip to content

Vama Veche

Vama Veche, înainte de 1990

Vama Veche era un loc de vizitare, de plimbare, de văzut un lucru şi mai sălbatic decât la 2 Mai. Toată plaja aia mare era absolut goală şi clujenii stăteau într-o zonă. Nimănui nu-i trecea prin minte să îndrăznească să pună un chioşc pe plajă, sau să-şi facă un adăpost din lemn, din scânduri. Nu se putea concepe aşa ceva. Natura era stăpână, la ea acasă, şi lumea venea să beneficieze de ea. (8)

Oamenii mergeau liniştiţi, stăteau pe plajă… Abia găseai de băut şi de mâncat pe vremea respectivă. Nu se mergea la distracţie în Vama Veche. Acolo se mergea clar pentru a sta cu cortul, sau a sta în gazdă, mergeai la mare şi era foarte multă linişte. Care acum e total invers din punctul meu de vedere. (4)

Nu mergeam în Vamă, târziu, cred că după ’90, am căpătat obiceiul să merg o singură dată pe an în Vamă. În zilele cele mai bune mergeam pe jos și ne întorceam pe jos, făceam vizite unei familii tot de turiști, care locuiau în Vamă de ani și ani de zile, mergeam acolo, am și uitat cum îi cheamă, cred că Rose-Marie Zidăroiu, familia Zidăroiu. Pe vremea de atunci Vama era imensă față de 2 Mai, era un loc în care 2 Mai-ul s-ar fi pierdut, vorbesc de plajă. Și un loc mult mai puțin populat decât 2 Mai-ul. Mi-l aduc aminte și acum pe François Pamfil, care trebuie să fie acum bătrân-bătrân, care în 2 Mai îmi spunea că 2 Mai nu mai înseamnă nimic și Vama înseamnă tot. Pentru că 2 Mai-ul era locul mult prea bine cunoscut, iar Vama reprezenta sălbăticia. Asta între ’80 și ’90 se întâmpla. Oamenii adevărați, spunea el, mergeau în Vamă. […] Pentru un obraz subțire, cum pretindea că este François Pamfil, 2 Mai-ul devenise ceva comun și vulgar față de Vama Veche. Între timp raporturile s-au schimbat, în ce fel: Vama, care era un loc și al tăcerii în raport cu 2 Mai-ul, a devenit cel mai zgomotos și 2 Mai-ul este liniștit și… nu e chiar un azil de bătrâni, dar după ’90 s-a spart totul în 2 Mai. Adică s-a spart clubul. Nici nu mai avea nici o rațiune să existe. Pentru că era o insulă de libertate, supravegheată probabil. (1)

Prima dată am ajuns [în Vama Veche] împreună cu părinţii mei, când cred că aveam vreo şase – şapte ani, ei fiind medici în Cluj. Clujul avea în epocă, în anii `60 – eu sunt născut în `52 – , Universitatea din Cluj avea contract cu satul Vama Veche şi sindicatul Universităţii din Cluj transporta serii de turişti, pe câte două săptămâni, din 15 iunie până în 15 septembrie. Universitatea şi-a construit atunci şi o cantină. Şi ai mei au fost cred de vreo două ori şi eu am fost cu ei. Ce îmi aduc aminte din epocă e că zona de nudişti era deja populată, că era separată de un fel de pârâiaş care traversa plaja, care acum e undeva între Şoni şi Roata, cam acolo era graniţa. Erau dune, erau mărăcini şi pustiu. Adică era plaja mult mai mare. Acum ştim că a scăzut plaja cu 60 de metri, din cauza eroziunii. După care am revenit în Vamă pe cont propriu, alungat treptat dinspre nordul litoralului spre sud de fenomenul industriei turistice care era din ce în ce mai greu de suportat. Asta se întâmpla deja la începutul studenţiei, cam aşa ceva. (7)

Pe vremea aia, când mergeam în Vamă, mergeam toată gaşca din 2 Mai. Sau grupul nostru, care făceam plajă în Vama, locuiam în 2 Mai şi făceam plajă în Vama. Pe plajă, când era „înghesuiala” care era atunci, erau zece – douăzeci de metri între cearceafuri, adică era o splendoare, nu ştiam care-s de acolo, care sunt din 2 Mai. Noi care mergeam eram patru – şase perechi în gaşca în care ne duceam în Vamă, două – trei maşini, stăteam în 2 Mai. În Vamă era doar văr-miu pe care-l ştiu şi stătea acolo frecvent. Lui de ce îi convenea, că toată ziua stătea cu lanseta pe mal la stavrizi, asta era damblaua lui. Şi avea probleme când îi curăţa, că la gazda unde stătea erau vreo zece – douăşpe pisici şi le dădea cu cuţitul în cap, că alea săreau pe masă să-i fure stavrizii din mână. A mai păţit o chestie pe plajă amuzantă, aruncând cu lanseta la stavrizi, cu ţaparina[1], care probabil ştiţi ce e, n-a fost atent că în spate a trecut un câine şi s-a înfăşurat ţaparina pe coada câinelui. Care nu voia să stea să-i scoată acele din blană. Asta a fost chestia amuzantă. Acolo [în Vamă] ştiam că sunt clujenii care aveau un fel de asociaţie sau cum să spun, în care aveau şi o cantină. Aveau aprovizionare mai separată cu sucuri, cu cola, care era o chestie extraordinară pe vremuri. Nu mi-a plăcut în Vamă să locuiesc pentru că atunci n-aveam maşină, era Mangalia mai departe, aprovizionarea mai redusă, adică erau un magazin – două, din câte ştiu, şi cumva clujenii aveau mai mult acces la aprovizionare. Deci noi n-aveam ce căuta acolo. Sau nu că n-aveam ce căuta, nu mi s-a părut convenabil să mă duc să stau acolo. Odată ce veneam de atâţia ani în 2 Mai şi cunoşteam foarte multe gazde… (9)

E relevant dacă povestesc că la băruleţul cantinei se vindea Pepsi Cola numai clujenilor din tabără. Deci trebuia să ai pile sau să te prefaci clujean, să stai la o coadă mare, la un vânzător foarte ardelean, care socotea foarte greu restul de la 2 lei, care era costul unei sticle de Pepsi Cola. Aur curat în epocă, nu găseai Pepsi Cola decât în locuri speciale. În Vama Veche era şi capătul lumii, şi era o miză şi subiect de hăhăială în epocă. (7)

Vama Veche, după 1990

Tu n-ai intrat în Vamă în vremea din urmă, după ’90? Vama e un loc de stridență afișată, și chiar e definitoriu pentru Vamă lucrul ăsta, și de oameni care vin pur și simplu pentru sex, pentru băutură și, evident, muzică, fără de care nu se poate nimic, dar pentru atât, adică obligația este să te anihilezi, să-ți întreci limitele, să intri în irațional cât de repede se poate, să-ți anulezi rațiunea cât de repede poți. Și lucrul ăsta e foarte ușor de făcut. E un bazar, e un bâlci fără farmec, după mine, Vama actuală. (1)

După `95 m-am dus în Vama Veche, care încă nu devenise capitala distracţiei dure. Încă puteai să stai pe plajă şi să nu fie alături de tine cineva. Şi totul a fost aşa, dinspre Nord spre Sud. Deci exact aşa cum, în mare, staţiunile frecventate de genul ăsta de oameni au coborât de la Costineşti până la Vama, la fel pe plaja de la Vama la început puteai să faci plajă în partea de Nord, unde e acum cherhanaua. Şi pe urmă tot am mers spre Sud ca să avem linişte, până la Cazemată. De Cazemată nu puteai să treci, pentru că înca mai avea armata poligonul, pentru infanteria marină. Şi era chiar drăguţ, că veneau şi te anunţau, pe cei care treceau dincolo de Cazemată, acuma luaţi-vă cearceafurile şi duceţi-vă după Cazemată că avem oră de trageri. Şi pe urmă s-a privatizat şi Armata Română şi pe locul poligonului acum sunt nişte clădiroaie uriaşe. Deci Vama după 2000 a început să-i tragă pe toţi cei care invadaseră 2 Mai-ul şi au venit aici, că aici era mai simplu, s-au construit toate restaurantele alea pe plajă. (2)

Vama Veche, după 2000

Vama Veche a fost un fenomen, nu mai este un fenomen din punctul meu de vedere. Oricum, e un fenomen deja diluat. Vama Veche era pe vremuri, într-adevăr, rock, muzică bună. Până la urmă aveai dreptul, libertatea de a face ce vrei, sau sentimentul libertăţii, pentru că libertate nu există, e iluzoriu tot. Aveai sentimentul ăsta, dar astăzi, datorită faptului că noi avem şi cultura turmei, adică acolo unde sunt mulţi vin şi eu, ei vin şi nu înţeleg nimic. Astăzi cel puţin 50% din oamenii care vin în Vama Veche, vin că e trendy. Că e ceva. Şi au posibilitatea de a intra acolo. Şi se simt bine în cercul în care mai văd câte un intelectual, mai văd câte un politician mai deschis la minte şi aşa mai departe. Ei interacţionează cu chestia asta. Dacă ar fi trei muzee şi zece cafenele cu tematică sunt convins că nu ar veni acolo. Ei vin punctual pentru că e un trend, dă bine să te duci în Vama Veche. Eşti cineva dacă te duci în Vama Veche. Deci ei nu o mai percep ca o chestie culturală, din păcate faţă de acum opt – nouă ani, când exista această entitate de lucru, de cultură, care se simţea. Acum ea se diluează. Deci tot ce era bun, muzică, spaţii în care te distrai… nu mai pun muzică bună, clar. Cu oameni drăguţi. Gata. Asta chiar, într-adevăr, pot să spun că nu mai este Vama Veche ce a fost. Dar dacă vrei să faci ceva, să nu fugi. Adică, până la urmă, sunt nişte bastioane acolo, cum e Stuful, cum e Papa la Şoni, sau cum e… Bibi mai puţin acum. Câteva locuri. Pescăria, mai nou, de câţiva ani. Dacă ele ar dispare, ar dispare şi conceptul Vămii Vechi din trecut. Asta este clar. Ea nu va muri, un timp. Ea va exista. Dar datorită diluării, probabil că în câţiva ani, dacă dispare acest fenomen, ea va deveni exact ca şi oricare staţiune. Astăzi încă Vama Veche nu este staţiune. Şi 2 Mai. Dar ea va deveni o chestie cum e Olimp. Care nu funcţionează. Pentru că aici s-au creat fenomene, şi se mai creează. Că până la urmă eu am continuat ani de-a rândul, de opt ani, să fac concerte. A făcut prima dată Bibi, dar el s-a lăsat. Eu am adus rock-ul, de fapt, cu adevărat. Când o fost şi Stufstockul, anii respectivi, din 2003 – 2004 şi aşa mai departe. […] Dacă noi nu oferim exemple, dacă noi cei care facem chestia asta dispărem şi spunem „a, păi aşa a fost Vama Veche, acum nu mai e aşa Vama Veche, noi plecăm”, atunci într-adevăr au învins cei care n-au nici o treabă cu cultura. Şi de autoritate este nevoie, pentru că noi înşine avem probleme, toţi, în general, datorită modului în care am fost educaţi, civilizaţi. Autoritate nu puternică, dar cel puţin o autoritate prin care să poţi modela lucruri, prin care să arăţi clar că lucrurile aşa trebuie făcute, eu sunt de acord. (4)

Eu pot să spun un singur lucru: Vama Veche are ceva pozitiv. Are ceva foarte puternic, dacă vorbim spiritual. Care e de neînţeles. Poţi să faci un milion de cercetări, tu sau oricare, nu are răspuns chestia asta. […] Eu văd altfel Vama Veche. Nu trebuia să fie asfalt. Cum e civilizat în mii de alte locuri din lume, unde vezi piatră, unde vezi pavaje de lemn, unde ai o legătură mai puternică cu natura. Vama Veche era pe vremuri locul oamenilor cu bun-simţ şi locul oamenilor sentimentali, simţiţi, dacă vrei să zic, cu mai mult suflet. […] Sunt oameni. Şi mai sensibili, şi mai puţin sensibili… Un om care apreciază arta şi muzica este mult mai sensibil decât unul care apreciază, nu ştiu, altceva. Dacă te gândeşti pur comercial, e simplu: acolo te duci, faci business şi ai plecat. [Lucrurile se complică] Dacă te gândeşti la altceva, la sentimente, la simţuri… (4)

Cea mai mare supărare am avut-o acum vreo şapte ani. Nu era o vreme bună de plajă şi ne-am dus până în Vamă cu nevastă-mea, să ne plimbăm. A fost ceva îngrozitor ce am văzut în Vamă. Adică mizeria, localuri întinse… vorba vine localuri, nişte pereţi de rogojină acoperiţi de stuf până aproape de plajă, cu nişte mese şi banchete de lemn. Iar pe jos era nisip, e adevărat, dar un nisip 80% mucuri de ţigări, 20% nisip. Cam asta era pe jos. Şi nişte colibe de stuf, dar nişte colibe cam atâta [foarte mici], nu ştiu pentru ce erau, erau pentru decor, erau de locuit în ele… Aşa proastă impresie mi-a făcut, îngrozitor. M-a întristat de-a dreptul, ştiind, vorba aia, începând de prin `75 până prin 2005, când ne duceam la Vama la plajă, ce a fost vremea aia şi ce era acum. Plus toţi cu ATV-uri, cu Jeep-uri şi cu scandaluri şi manelele respective. (9)

 

[1] țaparínă, țaparíne, s.f. (reg.) prăjină cu o sfoară de care se leagă 11-12 undițe și o greutate ca să cadă în apă; șir.

Copyright © Liviu Vasile