[2 Mai şi Vama Veche, înainte de 1990]
De fapt, programul era 2 Mai cazare şi Vamă plajă. Când se putea. Pentru că depindeai de o maşină, de un transport care să treacă în Vamă, Vama fiind ocupată, cum spuneam, de clujeni. Şi în acei ani, până în `90, practic. Şi era mult mai greu să găseşti loc şi nu se puteau pune corturi atunci, pentru că nu permitea Miliţia. Mai era şi control pe şosea între cele două sate, ceea ce complica puţin accesul şi explica, pe de altă parte, starea aceea specială din Vamă de no man`s land. Adică erai aproape pe fâşie. Treceai de un control grăniceresc, nu erai încă afară din România, dar erai într-o zonă care era considerată tampon, de graniţă. (7)
[Vama Veche, după 1990]
În definiţia pe care o dau eu [Vămii Vechi], sintagma cheie este no man`s land. Faptul că era o vizibilă lipsă de reguli, adică regulile care se practicau erau doar reguli purtate în firea oamenilor prezenţi acolo, dă un sentiment de libertate greu de întâlnit în alte locuri. Şi asta mai ales prin ceea ce se întâmpla noaptea. Ziua e mai puţin relevantă, ziua se face plajă, nu era în mod necesar [o atracţie], poate nudismul să contribuie ziua. Dar ce se întâmpla noaptea acolo, amestecul de cârciumi care nu aveau bine definite limitele, vorbesc de limite fizice, graniţe. Graniţele lipseau. Graniţa dintre activităţi: dansezi, bei bere, faci baie. Te plimbi, revii într-una dintre ele, schimbi cârciumile. Clubbing-ul acolo era foarte natural, nu exista cuvântul, cred, când se practica alunecarea, prăvălirea dintr-o cârciumă într-alta. Şi încă până în 2000 volumul de public care era acolo permitea să ai şi sentimentul de comunitate, care cred că e a doua valoare. Că te întâlneai cu oameni care erau foarte apropiaţi ca stil de tine, deci aceeaşi şuşă culturală. Nu te cunoşteai, te vedeai prima oară, dar ştiai că spui un cuvânt şi este înţeles aşa cum îl spui. Puteai intra în vorbă de la jumătatea propoziţiei cu un grup care era alături şi intrai fără eforturi în lungimea de undă practicată de ceilalţi. Azi nu mai există chestia asta. Diferenţele culturale între grupurile prezente acolo sunt mult mai mari şi nu rişti [să intri în vorbă], eşti ca în oraş. Definind spaţiul ca fiind în primul rând interesant prin lipsa graniţelor, îţi dai seama că asta într-o ţară în care proprietatea este protejată prin Constituţie nu putea să dureze. Pentru că orice teritoriu în ţara asta are un proprietar. Şi proprietarii încep să-şi construiască zidurile care le delimitează proprietatea şi să îşi facă ei regula pe proprietatea lor. Perioada de libertate pe proprietatea altora a durat şi încă mai pâlpâie până în momentul în care toţi proprietarii de acolo îşi vor fi consolidat graniţele în sensul în care înţeleg ei să îşi delimiteze teritoriul. (7)