Skip to content

Personaje

[2 Mai, înainte de 1990]

Pe Vania nu l-am cunoscut din păcate, l-am văzut de la distanță de fiecare dată și am auzit istorii despre el, dar de cunoscut nu l-am cunoscut și n-am cunoscut-o nici pe Nina Cassian, care cred că nu mai era în țară când am ajuns eu să mă instalez în 2 Mai și să vin în fiecare an. În ’82 nu știu dacă Nina Cassian mai era în țară. În orice caz, amorurile ei cu pescarul Vania erau faimoase. Și mai era răposatul Samir, tătarul […], era o oaie neagră a familiei Soium, dar era cel care știa tot ce se întâmplă în 2 Mai pe rudă, pe sămânță, îi cunoștea pe toți, mijlocea relații între ei. De la Luca Pițu am aflat, din interviu, nu din conversație directă, că îl cita pe Omar Khayyam. În orice caz, era un băiat cu pretenții de cultură. L-am văzut în București de câteva ori umblând cu o fată de la Litere, chiar. Venea în holul facultății și mă miram să-l văd acolo, dar venea, să-și ia iubita. Nu mai știu cum a murit, a murit foarte devreme, că a murit tânăr, nu mai țin minte din ce cauză. Dar era un personaj cunoscut de absolut toată lumea. Mai era încă un personaj pitoresc al 2 Mai-ului, un medic care n-a profesat niciodată şi căruia i se spunea Fram. Fram era de profesiune alcoolic și a cerut să fie înmormântat în 2 Mai, lucru care s-a și întâmplat. Am aflat că era depus în biserică cu o zi înainte să plece, să fie dus spre 2 Mai. Era aproape de cârciuma unde beam atunci, pe o străduță foarte apropiată de Muzeul Literaturii, la biserica Visarion. Și acolo era vegheat de doi vecini din bloc care erau și foarte bisericoși, foarte credincioși, iar Fram arăta înfiorător, mi-am făcut rău că m-am dus să-l văd, dar n-am dezertat imediat. Arăta cumplit. Mi s-a povestit pe urmă, cu ani de zile după moartea lui, că a fost dus cu o mașină pe care scria Fram, pentru că transporta frigidere Fram cu mult, mult timp în urmă. (1)

Existau personaje care primeau porecle, în afară de celebrităţi, le lăsăm la o parte, care deveneau celebrităţi locale şi sezoniere. De exemplu eu îl ştiu pe Monstrul. Monstrul e actor la un teatru din Bucureşti şi pe seama lui se spun nenumărate poveşti. E mai mic ca mine cu vreo zece ani. El fiind actor avea imensul privilegiu să poată să stea cât voia, aproape. Şi pentru că asta nu v-am spus, unul din lucrurile cele mai neplăcute în viaţă, unii visează şi acum noaptea, era plecatul din 2 Mai. În sensul că se terminau banii. Plecatul era foarte trist şi sigur că se amâna, pentru că te duceai la telefon, exista o cabină telefonică aproape de biserica lipovenească. Şi acolo seara se aduna toată lumea şi în general la telefon era ideea să ţi se mai trimită nişte bani ca să supravieţuieşti. E, şi Monstrul putea să se ducă de multe ori la telefon aşa că stătea foarte mult. Despre el, evident, sunt poveşti legate de curtea în care stătea şi pe urmă poveşti legate de Dobrogeanu. Din ce ţin eu minte, are o vorbă foarte frumoasă la telefon, „bună dimineaţa vodca taie greaţa”, fără pauză între cuvinte. Şi Monstrul a fost celebru când s-a pilit într-o seară şi s-a bătut cu lipovenii. Cu lanţuri. Cu lanţ pe mână, şi s-a bătut cu un grup de lipoveni, atât de tare a fost scandalul pe stradă că… nu ştiu, a venit Poliţia, deci a fost un eveniment al locului. S-a adunat lumea. (2)

Cu ăsta, cu Sava, a fost o chestie drăguţă. Că era însurat, avea copiii mari, copil mare, fată mare. Dar îi plăceau fetele. Om în vârstă. Şi când stăteam împreună invitase de a stat două zile cu noi la aceeaşi gazdă pe una, Corina Chiriac. Care atunci Corina să fi avut, abia lansată, douăzeci şi un pic, aşa. Arăta decorativ, totuşi. Când am ieşit pe plajă la 2 Mai, când ne-am aşezat, pe rază de zece metri era un cerc aşa de bărbaţi care stăteau şi se uitau. Era o apariţie pe plajă. (9)

[2 Mai, după 2000]

O gazdă interesantă a fost unul din ultimii, ăsta, nea Grigore. Optzeci şi nu ştiu câţi de ani avea, şi cred că anul trecut mai trăia. A fost prizonier la ruşi într-un lagăr în Siberia. Ce putea să povestească omul ăsta era incredibil. Şi ce m-a mirat, că l-am întrebat cum vreo doi ani, zic: Ce faci nea Grigore? Păi ce să fac, domnul Dan, număram nişte bani să-i dau lui nepoată-mea să-şi ia casă. Că mi-a venit pensia. Zic, bine nea Grigore, dar ce pensie ai? Ţăranii sunt mai discreţi cu banii, adică se mai ascund… Nu că se ascund, dar nu sunt foarte comunicativi în privinţa asta. Păi, zice, vreo douăzeci de milioane. Zic, cum adică douăzeci de milioane? Păi, zice, am vreo trei de la C.A.P., că a dat cu sapa la C.A.P., mai am vreo două de veteran de război, şi vreo şaptişpe compensaţie pentru prizonieratul din Siberia. Atunci mi-am zis că mai bine cu pensie mică decât să fi trăit ce-a trăit săracul ăsta. Şi era în stare de funcţionare. Era un drăguţ. [..] Moş bătrânul Grigore, care era în Consiliul bisericii, povestea nişte chestii de m-a lăsat cu gura căscată. Acum mulţi ani în urmă preotul ce afaceri făcea? Se cam ocupase tot cimitirul. Şi a cerut de la primărie şi i s-a dat un hectar sau nu ştiu cât să înceapă un cimitir nou. Pentru că anul ăla n-a avut nici un “client” la cimitir, a pus porumb pe tot hectarul ăla şi a vândut popa un pogon de porumb de pe cimitir. La biserică există o slujbă a femeii care vinde lumânări la intrare. Ia nişte bani, foarte puţini, dar nu toată lumea ştia. Pe statul de plată era trecută preoteasa şi treaba o făcea o babă din sat, care zicea că ajută şi ea la biserică. Dar banii îi lua preoteasa. Şi bătrânul Grigore care duminica se aranja, se bărbierea când mergea la slujbă şi era în Consiliu, când am umblat o dată cu el cu maşina prin sat, zice “aoleo, ia-o pe strada aialaltă, că uite-l pe dracul ăla de popă că vine”. (9)

Copyright © Liviu Vasile