[2 Mai, înainte de 1990]
Eu nu-mi amintesc de relaţii neprieteneşti [între nudişti şi textilişti]. Deci nu asta e problema. Dar exista un reciproc complex de superioritate – inferioritate. Textiliştii se simţeau în adâncul sufletului oamenii civilizaţi, deci urcaseră totuşi deasupra nivelului animal şi instinctual, erau oamenii civilizaţi, şi în general la textilişti erau corturi mai mari şi mai făţoase. Pe bune, adică cred că erau oameni cu posibilităţi puţin mai mari financiare, nefiind nici ei nişte bogătani. Şi în ultimă instanţă făceam parte cam din aceeaşi lume, dacă e să te gândeşti. Iar pe partea cealaltă, la budişti, exista ideea că noi, budiştii, suntem cei curajoşi, liberi, mult peste civilizaţia pudorii mic-burgheze. Erau şi anii când ajunsese la noi flower-power şi aşa mai departe, deci umblam cu pletele pe spate, înveliţi în nişte cămeşoaie sau în nişte fuste lungi, scoici la gât. Mi-amintesc că era vremea în care îmi pictam pistrui verzi pe faţă şi floricele cu fla-ul, fiind deja mamă de doi copii, nota bene. Dar cam aşa era vremea atunci. Deci astea erau complexele de superioritate. Pe de altă parte, ele erau dublate de complexe de inferioritate. Textiliştii că stau cu costumul pe ei şi li se încrustează plasticul de la costum în carne şi noi înotam în apă în pielea goală cu plăcerea aferentă. Deci ei cu complexul ăsta de inferioritate că totuşi rămăseseră oarecum în chingi, noi cu complexul de inferioritate că, sigur că da, ne simţeam oarecum priviţi ca marginali. Ne plăcea situaţia, dar eram şi priviţi ca atare. Deci era un amestec de complexe, zic eu, de superioritate – inferioritate. Asta nu împiedica relaţiile, am avut tot timpul prieteni care au stat la textilişti şi noi am stat totdeauna la budişti. Şi seara la petreceri eram împreună, şi nu, n-am simţit agresivitate. Am simţit băşcălie reciprocă, asta era, într-adevăr, ne ironizam cât se putea şi mai ales povesteam unii despre ceilalţi cu mult haz. (6)
[Vama Veche, după 2000]
De fapt mai mult nudiştii tolerează textiliştii, nu textiliştii pe nudişti. Pentru că de obicei tot cer nudiştii, băi, hai să facem o zonă a noastră, dar… e tolerată. Mai încolo nu mai e, în mijlocul plajei dacă te duci dezbrăcat se uită la tine ca la felul doi. Acum zece ani erau peste tot. Adică amalgamul ăsta, sau, mă rog, cele două grupuri, de nudişti, de textilişti, se restrânge spre nordul Vămii Vechi, tot mai mult şi mai mult. Şi tot mai mult se extinde partea strict textilistă. Aici denotă, într-un fel, şi cultura noastră, şi ceea ce acceptăm noi ca indivizi. Blocaje. Astea sunt de fapt nişte blocaje, le ai sau nu le ai. Un nudist nu vrea să epateze, că el poate să facă chestia asta, ci e un mod de viaţă. Sunt oameni care îi înţeleg şi oameni care nu-i înţeleg. Sunt oameni care îi tolerează. Şi atunci cei care tolerează nudismul se intersectează cumva cu grupul acesta. Pentru că efectiv e vorba de toleranţă. Deci şi ei au o toleranţă, chiar dacă o toleranţă mai mică. Nudiştii au o toleranţă mai mare, din punctul meu de vedere, şi cultural şi psihologic vorbind. Iar textiliştii care se adună acolo [, la nudişti,] au o toleranţă mai mică, dar totuşi au, iar dincolo [, în mijlocul plajei,] e exclusă toleranţa din punctul ăsta de vedere. (4)
[2 Mai, înainte de 1990]
Atunci, când nu exista mulţimea asta de localuri, şi nici populaţia asta aşa de multă, şi nici un amestec de populaţie care pe urmă începuse să umple plaja şi să o facă puţin… nu ştiu cum să spun ca să nu fiu nepoliticos… puţin murdară. Murdară şi ca populaţie, şi ca locuri. Atunci duşurile erau sus la 2 Mai, nu ştiu acum dacă sunt şi pe plajă, cred că nu. Erau pe faleză, sus. Şi era lume foarte puţină şi puteai să foloseşti duşurile foarte bine. Alt moment de dezbrăcare în aer liber foarte civilizat. Copiii şi tineretul, şi pe urmă bătrânii, de la o vreme, după cum se vede în ultima vreme cu personalităţile astea mari, dau în mintea copiilor şi sunt uluiţi de goliciune. Atunci era o experienţă foarte sănătoasă, foarte normală. Nu era un exces. Undeva, spre faleză, mai departe, era locul de nudism care se ştia. Dar oamenii erau obişnuiţi să vină şi dincoace. Mi-am adus aminte de duşurile de sus. Toată lumea făcea duş când pleca de pe plajă, sau chiar în timpul când ieşeau din apă, unii nu sufereau să stea să se usuce sarea pe ei. Dar era o convieţuire, era o atmosferă de sociabilitate foarte interesantă. Era ca un tratament balnear fără doctori, fără supraveghetori. (8)