Despre 2 Mai se vorbeşte şi în Anii `80 şi bucureştenii, volum realizat de un grup de cercetători de la Muzeul Ţăranului Român. Articolul din carte descrie în special personaje din galeria de celebrităţi a 2 Mai-ului.
„Figura emblematică a 2 Mai-ului era Dan Hurmuzescu. Trecut de 80 de ani, cu barba albă şi cu nelipsita-i pipă în gură, acest fost magistrat, cu 14 ani de puşcărie politică în spate, era preferatul tinerelor fete care erau încântate (şi mândre) să-l ducă de braţ seara pe strada principală din 2 Mai. Avea un corp care-i trăda vârsta dar, în fiecare dimineaţă la ora 6, făcea gimnastică gol, după care înota 200 – 300 m în larg. Seara stăteam în fund, pe gardul gazdei lui şi-l priveam cum prepara singur o ţuică infectă de corcoduşe, pe care, apoi, o beam cu toţii cu plăcere şi eram încântaţi de povestirile lui. Era un tip absolut fermecător. A murit la restaurantul „Dobrogeanul”, într-o seară rece de 14 iulie (1983, parcă), înecat cu o bucată de friptură. Din păcate, n-a fost înmormântat la 2 Mai, unde i-ar fi făcut, cu siguranţă, plăcere. (Michaela Verona intervievată de Petre Popovăţ)
Alt personaj celebru din 2 Mai era Dan Constantinescu (soţul Elei Zeller, multipla campioană de ping-pong). El venea, singur, la începutul lui iunie şi stătea până la sfârşitul lui septembrie, când pleca în Deltă… La cortul lui se adunau cu toţii la o votcă sau o bere rece, scoasă din „răcitor” – o cutie îngropată în nisip, cu gheaţă adusă de la Mangalia, de la laboratorul de cofetărie. (Gheorghe Verona intervievat de Petre Popovăţ)
În sfârşit, bucureştenii se învârteau şi în jurul celebrului Vania, un pescar lipovean din localitate, un fel de Rasputin, dacă ţinem cont de performanţele sale etilice şi sexuale. Ziua era înconjurat de bărbaţii rezistenţi la băutură, dar noaptea, pe fereastra lui săreau multe doamne din Bucureşti, inclusiv o celebră poetesă. Se spune că ar fi murit tăiat, ca într-o pagină de Panait Istrati, de alţi săteni, geloşi pe succesele lui.
P.S. În ultima clipă, am aflat că a fost doar o alarmă falsă. Vania trăieşte – şi trăieşte, încă, aşa cum îi place lui. (Petre Popovăţ)” ( Anii `80 şi bucureştenii, 2003 : 212)