Skip to content

Schimbare

[2 Mai, după 1990]

Am perceput că începe să se schimbe în momentul în care au apărut primele vile ale actorilor la coada 2 Mai-ului, după nudişti imediat, către Vama Veche. Şi a apărut vila Stelei Popescu, vila aia în formă de vapor a unui actor despre care o să-mi spui tu cum îl cheamă, vila lui Sergiu Nicolaescu… Destul de puţin deranjante faţă de ce a apărut ulterior. Dar, oricum, în contextul acelor mici case mizere, mai mult sau mai puţin mizere case de pământ din 2 Mai, dintr-odată.. Şi a apărut şi o pensiune, o primă pensiune, cred că „Sirena” a fost prima, nu mai ştiu. Ceea ce a transformat puţin 2 Mai-ul nu neapărat ca percepţie vizuală, arhitectuală, ci ca lume. Pentru că odată ce au început să vină aceşti actori şi s-a ştiut că vin aceşti actori au început să vină tot felul de oameni. Din curiozitate, dintr-un anume tip de snobism. Să încerce să-şi petreacă vacanţa la mare, chiar dacă veneau numai pentru câteva zile, să încerce să-şi petreacă vacanţa la 2 Mai. Majoritatea au abandonat, dar a fost o perioadă în care lumea din 2 Mai s-a amestecat sensibil, s-a amestecat cu lume care nu făcea parte din tiparul 2 Mai. Era limpede că au alte aşteptări de la 2 Mai decât ce ar fi trebuit să aştepte. Asta a fost un prim pas, după care lucrurile păreau că au reintrat în cursul obişnuit. Sigur că s-a mai construit între timp, lumea s-a amestecat, 2 Mai-ul a devenit mai mult o staţiune pentru părinţi cu copii, mi s-a părut mie, dar părinţii ăia totuşi din lumea aceasta, mai degrabă boemă intelectuală decât alt fel. Şi continui să susţin că 2 Mai-ul s-a schimbat mult mai puţin şi mai mai puţin radical decât Vama Veche. Vama Veche pornind de la nivelul de cătun semipărăsit şi ajungând la ce e acum, 2 Mai-ul rămânând cumva la un nivel… Nu mai este 2 Mai-ul de altă dată, nu mai este lumea de altă dată, dar nici nu o să devină, nu pare să se orienteze, să se îndrepte către staţiune de vacanţă. Construcţiile nu s-au înmulţit foarte tare, cele individuale vreau să spun, vilele, proprietate personală. Dacă s-a construit s-a construit mai mult între 2 Mai şi Vama. Satul a cam rămas sat. (6)

[Vama Veche, după 1990]

Cred că spre sfârşitul anilor `90 deja nu se mai putea merge [în Vama Veche]. Cred că apariţia, tot aşa, a unora care nu ştiau cum să-şi folosească banii. Copii de bani gata foarte mulţi, au apărut motociclete, genul de rockeri metalici şi alte din astea care veneau cu motocicleta pe plajă, să o vadă toată lumea. Rămâneau îmbrăcaţi cu bocanci şi se trânteau să doarmă pe nisip şi cam asta e. Şi odată cu creşterea numărului acestei pături de tineri cu bani mulţi, nu câştigaţi de ei, deci băieţi de bani gata şi cam inculţi, şi atunci, dacă a existat cererea, a apărut şi oferta, respectiv au apărut aceste terase, dar care sunt de fapt nişte locuri de băut. Cred că echivalentul există în Suedia, unde sunt nişte locuri de… în suedeză le spune într-un fel care s-ar traduce în România „de troscănitori”. Sunt nişte locuri care n-au firmă – acolo n-au firmă – şi acolo poţi să te duci să te îmbeţi. (2)

[2 Mai, după 1990]

După `90 s-au produs schimbările, prin privatizarea comercială, în primul rând. Au apărut tot felul de magazine şi, nemaiexistând presiunea ONT-ului să declare turişti, camere, au ajuns unii să îşi facă şi câte 16 – 17 camere, ca să închirieze. Impropriu zis camere, de 8 – 9 metri pătraţi, un scaun, un pat şi atât. La câte 16 – 17 camere să zicem că aveau şi două veceuri în curte, era o problemă. N-am stat în condiţiile astea. Încet  – încet au apărut, în afară de butoiul pus pe trei picioare cu apă pentru duş, care se mai încălzea de la soare, au apărut instalaţii mai adevărate de încălzire solară. Ori cu furtun făcut colac, ori din ţevi de la irigaţii care nu se mai făceau, şi le foloseau la chestia asta. Încet – încet pe la unii, unde am căutat câte o gazdă, cameră pentru cineva, vedeam din curte făcut veceu şi duş în faianţă şi cu apă curentă, cât de cât. Pentru că şi-au făcut camere şi au renunţat la grădina din fundul curţii, s-au extins cu camerele. Cam asta au fost schimbările, dar treptat făcute. Şi, bineînţeles, mergând aproape în fiecare an am văzut că au apărut tot felul de magazine care anul următor dispăruseră şi au rămas închise ani la rând. După aia au deschis grădină de vară sau au vrut să o deschidă şi de zece ani o ştiu în aceeaşi situaţie, cu gard şi cu firmă dar înăuntru iarbă verde. S-au mai făcut nişte case, pensiuni, restaurante la lizera satului, spre plajă. Pe plajă ce s-a mai îmbunătăţit, după explozia de corturi de pe plajă, când la un moment dat ajunseseră cu campingul, sau cum se spune local cheping, ajunseseră cu corturile până aproape de valuri. Nu mai aveai unde să te aşezi. I-a limitat la un moment dat, deci s-a făcut loc. De vreo trei – patru ani au pus vreo zece umbrare cu stuf. Nişte stâlpi şi sus cu o ciupercă de stuf şi cu nişte şezlonguri dedesubt. […] La oameni, mai mult în curte, amenajări numai în scop turistic. Altceva nu aveau. Toţi, aproape toate camerele acum, sau majoriatea, erau cu frigidere. S-au extins cei care ofereau pensiune completă, nu numai pentru turiştii lor, ci şi pentru cei din afară. Cum am fost noi anul trecut, mergeam la una şi mâncam la ea şi plăteam vreo 15 lei prânzul de persoană, dar era foarte bună treaba, adică ciorbă cu carne, mâncare cu carne, câte o gogoaşă la sfârşit. Totul bine făcut şi curat. Băutura te privea. Cam astea sunt schimbările pe care le-am văzut în ultimii 20 de ani, alte schimbări n-aş putea spune. Şi a devenit în ultimii ani o problemă, care se datora în parte numărului mare de maşini care e peste tot în ţară şi facilitatea circulaţiei spre Bulgaria doar cu buletinul. Şoseaua principală, pe unde ne plimbam şi ziua şi seara fără probleme, acum de multe ori era o problemă să traversezi din cauza maşinilor şi numărului mare de maşini. (9)

[Vama Veche, după 2000]

În anul 2000 a fost un prag critic şi atunci cred că au apărut primele tentative de mobilizare pentru a preveni accelerarea transformării. Era un război surd între întrepinzătorii locali şi publicul de camping, de corturi. În 2000 înflorise puternic cultura de cort pe plajă, care a apărut numai după `90. Şi a intrat în formatul Vamei. Iar întreprinzătorii erau supăraţi pentru că publicul care venea la cort nu este un public bogat, este un public lowmiddle, deci elevi, studenţi, profesori. Că şi profesorii au venituri comparabile cu cele ale studenţilor. Şi ăştia [întreprinzătorii locali] pe marginea plajei ar fi vrut să vândă. Mult. Şi nu vindeau cât şi-ar fi dorit. Şi unii dintre ei, în mod explicit, au adus jandarmii. Ştim şi cine a iniţiat, a venit cu jandarmi. N-au venit ei, nu s-au expus, dar au folosit această [forţă] să alunge corturarii de pe plajă. Apăruseră primele construcţii agresive şi la Stuf s-a strâns o listă de semnături. Era un vechi vamaiot, poreclit Franţa, mare militant. Acum trăieşte jumătate din an în India, deci şi-a găsit un spaţiu de compensare. El a iniţiat o listă, s-au strâns vreo două mii de semnături care cereau să se oprescă cu tentativele de îndepărtare a corturilor şi cu construcţiile. Nu ştim cui era adresată lista, a fost un rudiment de furie. Cam atunci pot eu să întâlnesc primele reacţii. Eu leg reacţiile de percepţia depăşirii unui prag critic. Înainte nu s-a pus problema să facem ceva, au fost în fiecare an comentarii. În fiecare an aflai din Bucureşti că s-a terminat cu Vama Veche pentru că s-a întâmplat o catastrofă: că au murit toţi peştii din cauza unei explozii solare, că au apărut gândăceii otrăvitori, că… Era în fiecare an un zvon pregătitor pentru ceva care să te ţină departe de Vamă. După mulţi ani de zile am încercat şi noi să lansăm asemenea zvonuri ca să îndepărtăm excesul de oameni, de puhoi. De exemplu, un zvon pe care am încercat să-l lansăm noi a fost că epava e radioactivă. S-a descoperit că epava e radioactivă. Nu ştim dacă a avut vreun ecou, oricum n-am redus accesul. Din păcate astăzi realitatea a depăşit zvonurile prin tristeţea în primul rând a clădirilor. În 2000 cred că a fost un apogeu de agresiune faţă de care, după ce am lansat campania, a existat un recul, un apogeu de agresiune al industriei turistice. O imagine care de atunci nu s-a mai petrecut: au fost obiecte publicitare în apă. Nişte sticle uriaşe de bere, de patru metri înălţime, legate de nişte geamanduri în mare, la vreo 30 – 50 de metri. Nu distrugeau doar solul [cum făceau restul de întreprinzători], era şi peisajul terminat. Adică să te uiţi la orizont şi să dai cu ochii de obiectele cu pricina, te enervezi. Sigur, dacă firma ar fi ştiut ce sentimente a stârnit în cvasitotalitatea publicului din Vamă nu ar fi făcut tâmpenia aia. (7)

Faptul că noi ne-am implicat în schimbare spune ceva despre opţiunea că schimbarea nu înseamnă neapărat degradare. Creşterea nu înseamnă neapărat distrugere. Ceea ce se întâmpla în Vamă era o formă de dezvoltare haotică, în care riscul de a se pierde un concept, pulverizându-se într-o diversitate de iniţiative nelegate între ele putea să ducă, ceea ce de fapt cred că se întâmplă, la ceea ce vedem în Costineşti. Poţi să-mi spui ce este Costineştiul? Are vreo identitate? Costineştiul având, istoric, o identitate generată de Tabăra de studenţi, care era un concept. El a fost făcut de sus în jos, coerent, un concept-program, cu arhitectură şi tip de activităţi incluse în pachet, pentru studenţi. Care a avut o valoare importantă în anii înainte de `90. Ce se întâmpla în afara Taberei era sat banal. Satul a explodat după `90, s-a construit fără nici o regulă şi nici un fel de iniţiativă culturală nu a rezistat acolo presiunii culturii mai de masă. Şi nu mai poţi să spui ceva despre Costineşti, ca exemplu de creştere neasistată. Noi am vrut să asistăm creşterea. Dintr-o primă reacţie, care a fost pur furioasă, în pasul doi am înţeles că nu are sens să încerci să blochezi ceva ce nu ai cum să blochezi, pentru că era vizibil că dacă în fiecare week-end acolo vin 10 000 de bucureşteni, nu cred că 10 000, dar… mă rog, ăia lasă bani acolo, şi banii aceia produc ceva, nu pot să nu lase urme. Ceea ce produc este un interes economic, cu formele lui mai mult sau mai puţin raţionale de manifestare. (7)

Copyright © Liviu Vasile