[2 Mai, înainte de 1990]
Programul zilei era foarte simplu, mergeam şi dimineaţa şi după-masa la plajă când era vreme bună. Când era vreme rea stăteam în ploaie și în noroi. Noi nu aveam nici apă în curtea Tudoriței, trebuia să o aducem, să traversăm o curte și să ajungem la o cișmea de pe o stradă paralelă. (1)
La început erau privatele țărănești bine-cunoscute, cele de lemn, incomode, cu uși care nu se închideau bine, în multe locuri. Mă amuză și acum priveliștea celor care se duceau cu umbrela, a amicilor. Și noi făceam asta când aveam nevoie, traversam curtea cu umbrela în zilele foarte ploioase, și… strângeam umbrela și intram în privată. (1)
Sigur că e mult mai plăcut, mai confortabil să le ai pe toate la îndemână, să ai condiții igienice în primul rând, condiții igienice urbane. Pe de altă parte, dacă te duci și ai televizorul în cameră și toaleta în cameră, ce mai este specific țărănesc? Curtea, relațiile dintre oameni, dintre vecinii țărani, poate. Și unele obiceiuri ale țăranilor. Dar în rest tind să aibă confortul identic cu cel al civilizației urbane. Și e ceva neconvenabil în felul ăsta. […] În afară de curtea din spatele casei, cea care dă spre mare și care te plasează într-un spațiu rustic, în afară de asta tot ce era primitiv și rustic tinde să dispară. Și de asta e păcat, când n-o să mai fie nici construcțiile vechi și nici absolut nimic din tot ce era vechi într-un sat, când satul o să devină un soi de oraș cu vagi urme rustice, atunci o să dispară chiar lucrul care făcea 2 Mai-ul original și făcea și Vama înainte. Acum Vama este pe de o parte un loc cu foarte puține case și în care mai există încă țărani, și pe de altă parte o hipermodernitate zgomotoasă, care apare în special în weekenduri. (1)
[2 Mai, după 1990]
Pe lângă această casă cu prispă deschisă care a rămas cu prispă deschisă şi unde mai mergem noi când mai mergem, mai rar, [gazda] a construit din faianţă, din pereţi îmbrăcaţi în faianţă, ca un fel de baie ad-hoc, aşa, o garsonieră. Deci o clădire aparte, care stă fără fundaţie, stă pe pământ, cu pereţii de faianţă, cu ferestre termopan, cu un culoar de intrare în care e un frigider din ăsta eco care îţi vorbeşte, îţi spală câinele, nu ştiu, tot felul de chestii, utilat foarte modern. Cu duş, duş în interior. Deci în loc să faci duşul ăla minunat, cu apa încălzită în rezervor la soare, faci duş cu apă rece, la umbră, înăuntru, în faianţă. Dar, mă rog, se cheamă că ai căsuţa ta, deci eşti în vilişoara ta. Şi Ş., ca fiind prieten vechi şi, mă rog, cu relaţii pe tot parcursul anului, când se duce acolo este instalat cu onor în această coşmelie de faianţă. Spre deosebire de noi, ceilalţi, care stăm pe prispa de pământ bătut şi ne simţim foarte bine. (6)
[2 Mai, înainte de 1990]
Pe vremea aia condiţiile de locuit erau pur ţărăneşti. Mai mult, trebuia să mergem undeva în capătul satului după apă potabilă, pentru că apa din puţurile lor nici la cafea nu mergea. Oamenii erau foarte de treabă, sătenii. Cinstiţi. Odată îmi aduc aminte că am cumpărat de la unii o funie de usturoi, când am plecat. Şi ne-am dus în staţie la autobuz şi după noi au venit alergând copiii gazdei cu o funie de usturoi, „aţi uitat să luaţi usturoiul”. „Nu”, zic, „l-am luat.” Foarte drăguţi. (9)
A fost o bucurie mare când s-a introdus apa potabilă în 2 Mai şi am putut scăpa de canistre şi de cărat canistrele de la marginea satului. (9)
Prin anii `82 – `83, când mergeam la 2 Mai, aveam maşină atunci, între bagaje bineînţeles aveam şi o canistră de benzină şi o butelie de aragaz. Pentru că era o problemă cu buteliile pe atunci şi cu benzina… ştii foarte bine. Şi aveam canistra cu benzină şi butelia după mine. Şi m-am enervat la o gazdă, i-am adus butelia că ne mai gătea, nu mai găteam noi, ne gătea ea mai mult, şi ne-am trezit că de vreo două ori făcea porumb fiert. Păi dacă pui porumbul să fiarbă la aragazul ăla, fierbe trei ore. Şi mânca din butelia aia de se termina. Era o problemă. Şi astea erau nelipsite în bagaje. (9)
Erau nişte veceuri nenorocite acolo, Doamne ce probleme erau. Nu puteai să te apropii pe distanţă de zece metri, te dădea mirosul jos, că nu prea făceau curat, dar erau duşuri afară. Erau 15 – 20 de duşuri din care funcţionau 7 – 8, dar erau duşuri. Acum toate astea au fost rase, s-a făcut în capătul plajei o construcţie foarte mişto cu veceuri şi cu duşuri, dar alealalte erau libere, acum nu, acum e cu bani. Sunt condiţii mai bune, dar sunt pe bani. (9)
2 Mai-ul avea și rusticitatea care era foarte atrăgătoare, până la urmă a devenit, pentru cei mai mulți, după ’90, evident, a devenit greu de suportat și oamenii și-au inventat dușurile mult mai puțin primitive decât cele anterioare, au inventat cabinele de toaletă și, lucru suprem pentru un țăran, au inventat toaleta în casă, care era de neconceput în anii ’80, nemaivorbind de anii anteriori, ’70, ’60. (1)
Noi din 2 Mai nu puteam să închiriem case în Vamă. Deci nu se închiriau, doar pentru clujeni. […] La începuturi nu s-a putut sta în Vama pentru toată lumea. (2)